10 martie 1983: cum a fost ÎNDOLIAT Ceaușescu în Piața Universității! EROUL Ion Bugan a cerut JUDECAREA clanului dictatorial

Se împlinesc nu mai puțin de 36 de ani, azi, 10 martie, de la reușita unuia dintre cele mai spectaculoase și mai curajoase proteste anti-ceușiste din ”iepoca de aur”, care l-a avut drept protagonist pe fostul deținut politic Ion Bugan, la începutul primăverii lui 1983, în chiar buricul Capitalei.

În timpul dictaturii genocidarului Gheorghiu-Dej, Ion Bugan fusese condamnat (1961) pentru ”uneltire contra orânduirii socialiste, art. 209, pct. 2, lit. A. ACP, și confiscarea totală a averii”, trecând prin temnițele și lagărele de exterminare bolșevice. Însă delictul pentru care avea să fie încondeiat cu o a doua condamnare (din care va executa 5 ani, fiind eliberat în 1988) reprezintă un gest de curaj ieșit din comun, un gest care a depășit sfera banalului și care s-a soldat cu anchete securistice brutale, cu tortură și ani grei de închisoare. A fost anchetat de colonelul Vasile Gheorghe, șeful departamentului de cercetări penale al Securității statului, poreclit ”Grenadă” de opozantul Paul Goma (pe care l-a anchetat cu brutalitate în arestul de pe Calea Rahovei, în 1977, același arest în care bestialul Pleșiță i-a smuls barba – ”Culoarea curcubeului '77. Cutremurul oamenilor”).

Nici mai mult, nici mai puțin, la 10 martie 1983, Ion Bugan și-a montat pe autoturismul personal un mare tablou îndoliat al dictatorului Nicolae Ceaușescu, laolaltă cu o serie de mesaje scrise cu majuscule care solicitau ”judecarea familiei Ceaușescu pentru dezastrul economic al țării, jaf, crime și uzurpare”, și a pornit-o în văzul lumii, din Piața Unirii spre Intercontinental!  Da, se-ntâmpla în plină dictatură comunistă, când numeroși indezirabili erau asasinați (dacă nu întemnițați ”administrativ”, sau internați forțat în spitale psihiatrice și ospicii) pentru mult, mult mai puțin. Iată cum relatează uluitorul episod Iulius Filip (”Renaștere împlinită”, Editura Star, Cluj-Napoca, 2003), disident anticomunist și fost deținut politic:

”În primăvara anului 1983 (mai exact, la 10 martie), d-l Bugan își confecționează niște suporți speciali la mașină pe care montează niște panouri mari cu următorul înscris:

<Cerem judecarea familiei Ceaușescu pentru dezastrul economic al țării, jaf, crime și uzurpare>

<Armata, Miliția, Justiția ce apărați? Drepturile și libertățile omului, sau dinastia familiei Ceaușescu?>

<Nu te vrem călăule>, cu tabloul lui Ceaușescu îndoliat.

Pregătirea acestui protest s-a făcut rapid și minuțios, panourile fiind în portbagajul mașinii, până la București, locul de montare a fost fost ales Piața Unirii, în parcarea de lângă Biserica Sf. Vineri, timp de câteva zeci de secunde, s-a ales ora zilei cea mai aglomerată, la amiază, pentru a reuși un traseu cât mai lung între Piața Unirii și Intercontinental, fără a putea fi arestat de miliție și securitate.

Imediat ce a intrat cu mașina alegorică pe bulevard, bucureștenii au rămas muți, nu le venea să creadă ce văd în plină zi pe șosea. A intrat în alertă maximă miliția și apoi trupele speciale ale securității, dar fiind circulația mare, nu l-au putut opri, o parte a populației îl aplauda și-i făcea semne de prietenie cu mâna, iar șoferii de pe lângă el solidarizau, încât nici miliția nu știa exact ce se întâmplă și cine demonstrează, mai ales că unii șoferi au aprins și farurile de la mașini cu un claxonat permanent.

Ca urmare, la intersecția Hotelului Intercontinental miliția de circulație a blocat toată zona, mașina d-lui Bugan, o Dacia 1300 cu număr de Galați fiind practic asediată din toate părțile. D-l Bugan este arestat imediat, iar mașina confiscată, ancheta având loc pe Calea Rahovei la numărul 37-39 la departamentul de cercetări penale al Securității statului, condusă de col. Vasile Gheorghe (…) Tribunalul Militar București îl condamnă la 10 ani închisoare, 6 ani interdicție, confiscarea mașinii, plata cheltuielior de judecată”.

La rându-i, scriitorul, jurnalistul și fostul deținut politic Alexandru Mihalcea întoarce pe toate fețele uluitoarea faptă a lui Ion Bugan, în lucrarea ”Călău și victimă” (Editura Ex Ponto, 2015, Constanța), evidențiind abominabilele torturi la care se pretau securiștii în anii '80:

”Fapta lui Ion Bugan, menționată și în Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, ca și în lucrarea istoricului Dennis Deletant, ”Ceaușescu și Securitatea”, este de un curaj ieșit din comun, mai ales din partea unui om avizat în privința detenției în pușcăriile comuniste. E lesne de înțeles prin ce au trecut soția și cei trei copii până la eliberarea soțului, în 1988, și emigrarea întregii familii.

În ce privește macavela, la care zbirii Securității l-au supus pe Bugan, această tortură îngrozitoare – practicată de italieni, strappata, de la care ar fi preluat-o francezii, estrapade, folosită și de Inchiziție –  presupunea legarea brațelor supliciatului la spate, atașarea unei frânghii petrecute peste un drug de fier, când chinul avea loc într-un beci, ori peste o creangă solidă, dacă echipa de <băieți> prefera, pentru un plus de efecte psihologice, solitudinea unei păduri, ridicarea victimei prin tragerea frânghiei, operațiune deja foarte dureroasă, și slăbirea bruscă până la distanța față de sol dorită de torționari. Aflăm de la Varlam Șalamov, <Povestiri din Kolâma>, că NKVD-ului nu-i era deloc străină macavela. Aceasta a fost <proba> l-a care l-a supus politicosul Grenadă pe Ion Bugan – credem că din pură plăcere sadică de a i se provoca durere, fiindcă de aflat ceva, șeful Anchetelor penale din DSS nu mai avea ce afla. Ce putea fi săvârșit mai în văzul lumii decât să plimbe portretul îndoliat al dictatorului pe un bulevard din centrul Capitalei, de-a lungul unor trotoare înțesate de oameni?

Ion Bugan avea pe deplin reprezentarea consecințelor cutezanței sale, mai trecuse prin beciurile Securității și prin camerele de tortură ale odioasei instituții, știa la ce să se aștepte. Și totuși nu a ezitat să se angajeze într-o acțiune care l-ar fi putut costa nu numai libertatea, asta s-ar fi produs oricum, ci chiar viața. Ceea ce a făcut este fapta unui mare luptător pentru libertate și democrație. Fapta unui erou”.