Extremele se iubesc: Scandalagiii din USRPLUS au propulsat AUR pe locul III în sondaje


Extremele se iubesc: Scandalagiii din USRPLUS au propulsat AUR pe locul III în sondaje

118 zile de guvernare. 118 zile de certuri pe sinecuri și pe alte nimicuri care n-au nici o legătură cu agenda cetățeanului. 

De fapt, greșesc. Domnul Vlad Voiculescu are o istorie mult mai lungă de scandaluri. La alegerile locale, a câștigat în tandem cu Nicușor Dan. La câteva zile după alegeri, Voiculescu a început să-și torpileze fostul partener cu o perseverență care ar fi făcut-o invidioasă pe doamna Firea. 

Până și guvernarea PNȚCD-PNL-PD-UDMR din perioada 1997-2000 a fost mai cumpătată. Prima criză majoră a avut loc în martie 1998, la peste 15 luni de la preluarea puterii. Acum, pare că energia PNL-USRPLUS-UDMR s-a consumat doar în împărțirea sinecurilor, după care au început scandalurile.

Să fie clar: PNL nu-i un partid de îngerași. Este plin de vechi useliști, corupți, în acest partid. Mulți dintre ei au venit la guvernare doar ca să facă averi, fără nici un gând de reformă. În fruntea lor, Klaus Iohannis, un președinte inexistent. Deci, i-am criticat și-i voi mai critica pe așa-zișii liberali, din perspectiva mea de om de dreapta, creștin și democrat. 

Dar acum vreau să scriu despre efortul pur distructiv al stângii sexo-marxiste, efort la capătul căreia România va ajung din nou pe mâinile unui PSD nereformat și a urmașilor PRM, fariseii de la AUR. Orice om decent își amintește că certurile din interiorul coaliției PNȚCD-PNL-PD-UDMR, din anii 1997-2000, i-au ajutat doar pe Iliescu și Vadim Tudor. România a fost în cumplita situație de a alege între aceștia, la prezidențialele din 2000. Nici un partid din guvernarea 1997-2000 n-a câștigat nimic de pe urma scandalurilor. Românii așteaptă ca cei care își asumă puterea să construiască, să facă ceva pentru ei, nu să se demoleze reciproc și să caute apoi scuze pentru eșec. Când Emil Constantinescu s-a plâns că l-a învins Securitatea, a avut cineva vreo milă pentru el? Nu. Fiindcă el era președintele țării, ales ca să se lupte, nu să se vaite steril. 

Să trecem dincolo de lozinca “reformelor“: românii vor de la guvernare câteva lucruri simple și clare. De exemplu, ca, atunci când au o problemă de sănătate, să nu se teamă că spitalul îi ucide cu o eficiență mai cumplită decât orice boală. Vor ca școlile să le pregătească copiii pentru viitor, nu să-i chinuie inutil în clase mizerabile, cu toaleta în curte. Vor o birocrație supusă cetățenilor, nu una care să se comporte ca-n vremea fanarioților. Nimeni nu credea că PNL, USRPLUS și UDMR vor rezolva aceste probleme în câteva zile, dar măcar să-i fi văzut că s-au pus să muncească. 

Oamenii de dreapta ar trebui să pregătească o alternativă, în fața unui eșec tot mai previzibil al actualei coaliții majoritare. România nu trebuie să repete, în 2024, dezastrul din 2000. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.