Constituția lui Iliescu trebuie aruncată la gunoi! E nevoie de o resetare a României, cu PSD în afara legii


Constituția lui Iliescu trebuie aruncată la gunoi! E nevoie de o resetare a României, cu PSD în afara legii

Dezvoltarea României este blocată de Constituția din 1991, elaborată de agentul Moscovei, Ion “Ilici“ Iliescu. Datorită acestei fițuici cu rădăcini sovietice, instituțiile statului sunt căpușate de indivizi precum Valer Dorneanu, de care nu mai putem scăpa. Nu putem scăpa nici de cohorta de parlamentari inutili și costisitori, nu putem reforma uriașa administrație locală – altă sursă de corupție și de risipă - și nu putem scoate în afara legii grupările infracționale organizate, precum PSD-ul. Îi apără Constituția...

Când au elaborat legea fundamentală din 1991, Iliescu și șleahta sa au pus o serie de bariere care fac imposibilă o reformă profundă. Paznicii Constituției sunt niște impostori, judecătorii numiți politic de la CCR. Așa s-a ajuns la aberația nemaiîntâlnită pe această planetă ca pensiile speciale ale magistraților să fie intangibile, întrucât ar garanta independența constituțională a judecătorilor și procurorilor. În acest moment, CCR-ul este dominat de niște mediocrități plasate acolo de PSD sau de Dragnea personal. 

Pe scurt, nu e nimic de făcut cu această Constituție, trebuie complet aruncată la gunoi. Câțiva oameni curajoși au spus asta mult înaintea mea. “Această Constituție e dincolo de orice speranță. Ne trebuie o Constituție pe care să avem de ce să o respectăm. Pentru aceasta, actuala Constituție trebuie abolită printr-un referendum, pentru ca alta să poată fi adoptată”, scria, în 2007, profesorul Cătălin Avramescu, fost ambasador și consilier prezidențial. 

Aș merge cu un pas mai departe decât profesorul Avramescu și aș spune că un referendum pentru o nouă Constituție vom avea doar când poporul va băga spaima în această clasă politică, fiindcă altfel politrucii și slugile lor din instituțiile statului se vor agăța de fițuica lui Iliescu. Resetări de la zero, o nouă republică, cu o nouă Constituție, au mai fost. În Franța, în 1958, de exemplu. Însă mai relevante sunt revoluțiile pașnice din fostele state sovietice, precum Georgia sau Armenia, care au alungat regimuri autocrate. Ce vreau să spun: se poate să aruncăm la gunoi vechea Constituție, să demolăm statul abuziv construit de Iliescu în favoarea Securității și a unor politicieni corupți și să o luăm de la zero, dar asta nu se va petrece decât dacă poporul îi trezește pe politicieni

Sunt multe elemente pe care le-aș vedea în viitoarea lege fundamentală, dar aș insista pe unul: ar trebui să preia punctul 8 al proclamației de la Timișoara, interzicând foștilor nomenklaturiști PCR și securiștilor (inclusiv turnătorilor) să candideze și să dețină funcții de stat, plătite de la buget. Ar fi un prim pas pentru dezmembrarea grupării infracționale denumite Ciuma Roșie. Al doilea pas ar fi desființarea ei legală, radierea din registrul partidelor. 

Știu că unii se vor întreba: cât este de realist un astfel de proiect? Eu înțeleg că mulți dintre cei care au ieșit în stradă în 2017 și 2018 sunt acum cumplit de dezamăgiți. Ei au fost bătuți și gazați, iar niște impostori au preluat puterea și nu fac mai nimic. Țara e înmlăștinită în balta în care a lăsat-o regimul Dragnea. Acum, prin mesajul pe care-l scriu, eu sper să începem o dezbatere. Să sădim speranța unui nou început. Va crește greu, vor fi furtuni, va fi secetă...Dar îmi este clar că trebuie să începem să reclădim statul român, pentru că îi sufocă pe românii liberi. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.