2023 trebuie să fie anul în care opoziția de dreapta se unește! Sau riscăm ca-n 2024 Ciuma Roșie să ocupe Parlamentul, Cotroceniul și Guvernul


2023 trebuie să fie anul în care opoziția de dreapta se unește! Sau riscăm ca-n 2024 Ciuma Roșie să ocupe Parlamentul, Cotroceniul și Guvernul

Alegerile nu se vor câștiga în 2024, când se dă oficial startul campaniei electorale. Bătălia a început, de fapt, din momentul în care, în 2020, s-au închis urnele. Dar 2023 este anul în care se intră în linie dreaptă. Dacă opoziția onestă, de dreapta – nu cea aservită Moscovei – se trezește abia în 2024, va fi prea târziu. 

Sunt șanse mari ca, cu ajutorul lui Iohannis, PSD să ocupe Cotroceniul, Parlamentul, Guvernul și poate și primăria București. Un asemenea dezastru nu s-a petrecut nici în 2000, pentru că, atunci, Traian Băsescu a reușit să salveze în ultima clipă Capitala de ocupația PSD, ceea ce a creat premisele victoriei din 2004. 

Alianța Dreptate și Adevăr s-a constituit, oficial, în septembrie 2003 și, în aceste condiții, a obținut în 2004 o victorie la limită în fața PSD-ului lui Iliescu și Năstase.

De ce amintesc de Alianța D.A.? Fiindcă PD și PNL nu se suportau, aveau vechi polițe de plătit din anii guvernării 1996-2000, dar au știut să treacă peste neînțelegeri când au înțeles că alte cale nu este. 

Eu sunt un om de dreapta. Am votat cu republicanii și cu Donald Trump. Sunt un susținător al familiei tradiționale. Niciodată nu mi-au plăcut hipsterii eco-marxiști de la USR, avem agende complet diferite. Dar înțeleg că acum, în fața netrebnicei alianțe dintre Iohannis și Ciuma Roșie, PMP-ul condus de Eugen Tomac va fi nevoit să facă front comun cu Forța Dreptei și USR.

Mă bazez pe înțelepciunea politică a lui Eugen Tomac pentru a împinge această alianță cât mai la dreapta. Scriu asta nu fiindcă eu sunt de dreapta, ci fiindcă aici este un terenul pe care bugetarii corupți de la noul USL pot fi bătuți. Toate mesajele actualei guvernări merg spre pensionarii speciali, bugetari și pensionari obișnuiți. Mediul privat este stors pentru a plăti aceste șpăgi și pomeni. Guvernarea Ciucă-Ciolacu-Iohannis nu știe decât să-i ia banii. De aceea, eu cred că un mesaj de dreapta va aduce mulți alegători la urne: poate mobiliza, poate fi câștigător. 

Un sfat, în loc de concluzie: este evident că alegătorii români au nevoie, pe lângă proiecte de dreapta, și de figuri credibile, care să dea speranță. Opoziția trebuie să mai renunțe la eternii bugetari cu care defilează de prea mulți ani. În mediul privat sunt nenumărați oameni onești, care știu să conducă o afacere, dar fără să se fi dedulcit la dubioase contracte de stat. Sunt sute de mii de români care fac afaceri în Vest, o experiență de care România are nevoie. Alegătorii trebuie să aibă încredere că cei pe care-i votează nu-și vor abandona proiectele de dreapta, imediat ce ajung la putere prea des au fost trădați!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.