România nu este și nu poate fi reprezentată de politicieni care se așează onorați în poză lângă Putin, a transmis, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ca reacție la faptul că foștii premieri ai României, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, au apărut într-o fotografie de grup recentă, alături de președinții Chinei, Coreei de Nord și Rusiei.
"Acasă ei vorbesc despre patriotism, dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de granița noastră, pe Dunăre, la săptămâni de când Rusia a bombardat și comunități în Ucraina unde se vorbește limba română", comentează Oana Țoiu.
Potrivit ministrului, cei doi foști premieri au mers acolo ca persoane private și "se reprezintă doar pe ei înșiși, dar probabil că invitația a fost bazată și pe rolul de foști premieri și indică o intenție de a arăta influența asupra României".
"Au mers acolo ca persoane private şi se reprezintă doar pe ei înșiși dar probabil că invitația a fost bazata si pe rolul de foști premieri şi indică o intenție de a arăta influența asupra României - dar Putin a reușit să arate doar că legăturile lor sunt legate de trecut si nu de viitorul României.
România şi-a ales clar calea: Uniunea Europeană, parteneriatul strategic cu SUA, susținerea democrațiilor și a vecinilor noștri în această perioadă dificilă. Pentru a construi acest viitor în continuare, politicienii prieteni cu Putin nu ne reprezintă!", mai spune ministrul român de Externe.
Paranteză. Și preşedintele SUA, Donald Trump, a susţinut, în noaptea de marţi spre miercuri, că Rusia, China şi Coreea de Nord conspiră împotriva Statelor Unite, după ce liderii celor trei naţiuni au apărut pentru prima dată împreună, la parada militară a preşedintelui chinez Xi Jinping de la Beijing. „Fie ca preşedintele Xi şi poporul minunat al Chinei să aibă o nemaipomenită şi trainică zi de sărbătoare. Vă rog să transmiteţi cele mai calde urări ale mele lui Vladimir Putin şi Kim Jong Un, în timp ce conspiraţi împotriva Statelor Unite ale Americii”, a scris Trump pe Truth Social.
Context. Foștii premieri ai României Adrian Năstase, condamnat la închisoare pentru fapte de corupție, și Viorica Dăncilă, premierul de paie al infractorului Liviu Dragnea, apar în fotografia de grup realizată la Beijing unde a fost marcată, printr-o paradă grandioasă, împlinirea a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei în al Doilea Război Mondial.
Precizări importante. Reamintim că în mandatul său la Palatul Victoria, după ce a încercat să iasă de sub tutela lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă a fost dirijată din umbră, potrivit mai multor publicații, de Ică Voinea, un fost apropiat al lui Nicu Ceaușescu, fost deputat în Marea Adunarea Națională, unde l-a prins Revoluția din 1989, fost membru în PUR-ul securistului Dan Voiculescu, fost senator PSD cu sprijinul Olguței Vasilescu, la un moment dat plătit de o grupare masonică și un mare iubitor al Chinei comuniste.
Potrivit unui riguros material publicat de Europa Liberă despre sfătuitorul lui Dăncilă, în 2013, când a venit în România premierul chinez Li Keqiang, a declarat că este prieten din tinerețe cu senatorul pe-atunci, Florea (Ică) Voinea. A fost una dintre puținele ocazii când numele lui Voinea a răzbătut în presă. Era vorba despre o vizită din 1986 pe care Voinea, alături de Nicu Ceaușescu, a făcut-o în China. În interviurile pe care le-a dat ulterior, Voinea și-a arătat prețuirea pentru „cultul muncii și al respectului pentru valori” ale Chinei, așa cum se poate vedea în fragmentul de mai jos (min. 4.00), ilustrat din plin cu imagini din tinerețea lui Ică Voinea, de secretar CC al UTC și deputat în Marea Adunare Națională.
Ică Voinea figurează în Raportul final asupra comunismului, al Comisiei Tismăneanu, printre ultimii lideri ai CC al UTC, menționat la pagina 154.
În ce-l privește pe Adrian Năstase, acesta a mers la Beijing alături de soția sa, Dana, fiica răposatului nomenclaturist Angelo Miculescu, fost ambasador al regimului comunist din România la Beijing. La fel ca și ginerele Adrian Năstase, Miculescu s-a însurat foarte orientat: cu una dintre cele mai bune prietene ale criminalei Ana Pauker, responsabilă cu stalinizarea României, catalogată drept una dintre cele mai nemiloase femei din lume la acel moment (asta în condițiile în care omenirea tocmai experimentase ororile celui de-al Doilea Război Mondial. Atât de sinistră era Pauker!
G4media notează că Adrian Năstase însuși a avut relații politice susținute cu China în calitate de ministru de Externe și premier. În martie 2003, el a făcut un gest politic apreciat la Beijing: o vizită oficială alături de cinci miniștri în plină epidemie de SARS, când China era practic izolată.
Apetența lui Năstase pentru China i-a provocat însă și probleme de natură penală. El a fost condamnat definitiv la închisoare în dosarul de corupție numit generic Zambaccian, în care judecătorii l-au găsit vinovat pentru primirea de mită de la fostul consul din China Ioan Păun – diverse bunuri din China și contravaloarea unor lucrări de construcție, în valoare de peste 600.000 de euro, în schimbul numirii și menținerii Irinei Jianu în funcția de directoare a Inspectoratului de Stat în Construcții.
Bunurile au fost introduse în țară prin utilizarea unor documente vamale false. Containerele livrate familiei Năstase conțineau termopane, pămătufuri pentru șters mașina, sacoșe din rafie, dar și statuete din bronz, pitici de grădină sau instalații sanitare.
Adrian Năstase a primit o condamnare de 4 ani de închisoare, iar soția sa – 3 ani de închisoare cu suspendare.
După ce a ieșit din închisoare, Adrian Năstase și-a continuat relația cu China prin intermediul Fundației Titulescu, pe care o conduce. El a avut constant întâlniri cu diplomați chinezi și cu fundații care promovează interesele Chinei.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, jurnalistul Matei Udrea reamintește că, în august 2022, think-tank-ul Center for European Policy Analysis (CEPA) publica „o excelentă și profundă analiză a influenței maligne a Chinei în România. Printre altele, se făcea această observație fină, că în timp ce Rusia încearcă să schimbe preferințele poporului și să-l transforme într-unul anti-occidental, China nu e interesată de ce cred românii și se concentrează asupra elitelor coruptibile, în special asupra PSD, ai cărui lideri sunt percepuți ca fiind cei mai ușor de cumpărat.
Interesul Beijingului este de a pătrunde economic, prin breșa creată de acești lideri politici gata să-și vândă țara, și de a captura România după modelul Muntenegru, Serbia, al unor țări africane și din Asia Centrală.
Pentru asta, China nici măcar nu se străduiește să producă o propagandă de bună calitate. Nu îi pasă de cred masele. Important e să captureze liderii țării, factorii de decizie.
"(...) Interesul Chinei constă în proiecte mari de infrastructură obținute prin influență în cadrul segmentelor prietenoase ale elitelor (în special în interiorul Partidului Social-Democrat), mai degrabă decât prin sprijinul populației generale. (...)
Beijingul preferă proiecte care nu sunt atribuite prin licitație, ci prin negocieri directe cu actorii politici relevanți și care garantează profituri pentru China (precum și posibilitatea de a transfera, pe cât posibil, riscul asupra statului român). (...)
„China folosește propaganda în România ca parte a unui efort mai larg de a submina democrația liberală occidentală și de a se prezenta drept o alternativă viabilă. Remarcabil este faptul că o parte din propaganda chineză pare să fie destinată elitelor de partid chineze, mai degrabă decât unui public românesc, unele texte fiind pur și simplu incapabile să convingă pe cineva de ceva. Ele sunt redactate într-un limbaj comunist care ar fi imediat recunoscut ca atare în România, o țară cu un trecut comunist relativ recent. Chiar și generația tânără ar trebui să poată detecta diferența de stil evidentă dintre limbajul publicației gazdă și inserția propagandistică. (...)".
Autorii acestei excelente analize, Rufin Zamfir și Andrei Tiut, descriau cu mare acuratețe vulnerabilitățile poporului român pe care propaganda unor puteri străine ostile le-ar putea exploata. Ei vorbeau atunci de acțiunea insidioasă a Chinei, care începuse deja și care a continuat nestingherită în vreun fel de autoritățile noastre. Între timp, chinezilor li s-a alăturat, în stilul său brutal și primitiv, Rusia.”
„Având în vedere nivelul considerabil de analfabetism mediatic și obiceiurile slabe de consum media, publicul românesc poate deveni o pradă ușoară pentru propagandă și manipulare, iar absența relativă a unui răspuns coordonat, condus de stat, accentuează această vulnerabilitate. Populațiile-țintă includ studenții de la Institutele Confucius și cadrele academice din universitățile-gazdă românești. Deși influența lor este limitată în sine, aceștia pot, la un moment dat, să-și găsească un public printre cei mai puțin educați, adică printre cei care sunt analfabeți mediatic și incapabili să distingă știrile reale de propagandă".
Am scris, la vremea respectivă (în august 2022) despre raportul CEPA. Nu s-a întâmplat nimic între timp, dimpotrivă, PSD-ul prietenos cu rușii și cu chinezii a fost păstrat la putere, iar celelalte partide anti-occidentale create de Sistem au fost crescute și protejate cu grijă.
Iată poză făcută ieri, la întâlnirea dictatorilor organizată în capitala Chinei, Beijing. Pe ultimul rând, doi foști premieri ai României, ambii de la PSD, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă.
Au lipsit de la întrunire alți doi foști premieri români, de asemenea menționați de CEPA ca făcând parte din rețeaua de infuență a Chinei în România: Victor Ponta (PSD) și Emil Boc (PD, acum PNL). ”
Materialul CEPA poate fi citit integral AICi