Dronele ucrainene au lovit lovit rafinării și alte instalații petroliere din regiunile Riazan (Rusia) și Lugansk! Bombardamentele au fost urmate de incendii uriașe


Dronele ucrainene au lovit lovit rafinării și alte instalații petroliere din regiunile Riazan (Rusia) și Lugansk! Bombardamentele au fost urmate de incendii uriașe

Dronele ucrainene ar fi lovit mai multe petroliere instalații rusești în noaptea de 4-5 septembrie, au raportat mai multe canale rusești și ucrainene de Telegram.

În regiunea Riazan, dronele ucrainene au lovit rafinăria de petrol Riazan (sau Reazan) în noaptea de 5 septembrie. Primele explozii au fost raportate în jurul orei 1:30 dimineața, ora locală.

Fotografiile și videoclipurile postate pe rețelele de socializare de către locuitori par să arate un incendiu de proporții la rafinăria de petrol din Riazan, situată la marginea sudică a orașului. La primele ore ale dimineții, incendiul din Riazan nu fusese încă temperat, după cum arată imaginile publicate de canalul de Telegram Exilenova. 

Nori uriași de fum au fost semnalați și în regiunea ocupată Lugansk, în seara de 4septembrie, în contextul unui atac asupra unui depozit de petrol din regiune. Explozia a fost observată în direcția depozitului de petrol după ora 21:00, ora locală, au raportat locuitorii.

Amploarea totală a pagubelor nu era clară în dimineața de 5 septembrie, în niciunul dintre atacuri. De asemenea, armata ucraineană nu a comentat atacurile raportate până la ora transmiterii acestor informații (aproximativ 6:30, ora României)

Publicația The Kyiv Independent amintește că forțele ucrainene au vizat în repetate rânduri infrastructura rusă, de la începutul invaziei rusești (februarie 2022), țintind în special infrastructura de combustibili fosili, ca parte a strategiei sale de a submina resursele de război ale Kremlinului.

Astfel, au fost lovite cel puțin 12 rafinării pe parcursul lunii august 2025, determinând închiderea de instalații care reprezentau peste 17% din capacitatea națională de prelucrare (1,1 milioane de barili pe zi).

Anterior, Ucraina a mai lovit ținte petroliere în regiunea ocupată Lugansk, precum și în regiunea Riazan, situată la aproximativ 350 km de granița dintre Ucraina și Rusia.

Un alt atac cu drone ucrainene asupra rafinăriei de petrol din Riazan la începutul lunii august a provocat reducerea cu jumătate a producției de petrol, a raportat Reuters.

Vladimir Putin a admis, pe 4 septembrie, că Rusia se confruntă cu o penurie de gaze, fără a oferi motive suplimentare, însă The Moscow Times scrie că aceasta ar putea avea legătură cu atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice a Rusiei.

Vorbind la Forumul Economic Estic de la Vladivostok pe 4 septembrie, Putin a spus că semnele penuriei de gaze sunt deja vizibile în Extremul Orient rus. El a spus că aprovizionarea noilor întreprinderi poate fi dificilă și că se așteaptă ca cererea de gaze să crească semnificativ în Districtul Federal Extremul Orient în următorii ani.

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.