VIDEO. Un fost judecător CSM induce ideea că Liviu Dragnea ar fi o victimă a justiției, condamnată la presiunea „hoardei dezlănțuite” de la porțile Curții Supreme care „își dorea sânge de politician”. El acuză, în contextul scandalului din justiție, o revenire la acel nivel de „animalizare”


VIDEO. Un fost judecător CSM induce ideea că Liviu Dragnea ar fi o victimă a justiției, condamnată la presiunea „hoardei dezlănțuite” de la porțile Curții Supreme care „își dorea sânge de politician”. El acuză, în contextul scandalului din justiție, o revenire la acel nivel de „animalizare”

Adrian Toni Neacșu, devenit avocat după ce a demisionat din magistratură, în 2015, în contextul condamnării sale la închisoare cu suspendare pentru că a încasat drepturi salariale necuvenite în baza unor documente false, rememorează manipulator episodul condamnării lui Liviu Dragnea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, din 2019. 

Astfel, avocatul care a apărat-o în prima fază a procesului pe Bombonica Prodana, fosta soție și acolită a lui Liviu Dragnea, (și apoi pe o altă inculpată în dosar), spune că judecata ar fi avut loc în condiții de presiune maximă din partea străzii, într-o clădire care se afla efectiv sub asalt și că acum retrăiește ceea ce apreciază a fi un soi de „animalizare a societății” foarte asemănătoare cu ce s-a produs atunci (se referă probabil la reacția virulentă a opiniei publice față de pretențiile magistraților de a-și păstra intacte privilegiile). 

Cum reporterii PODUL au fost prezenți la aproape toate termenele de judecată de la ÎCCJ din 2018 și 2019 vă putem demonstra, cu probe video (personale și/sau ale altor colegi din presă), că, mai ales la ultimele termene, numărul susținătorilor lui Liviu Dragnea – unii aduși chiar din Teleorman, fiind angajați ai instituțiilor de stat la acel moment - a fost de fiecare dată incomparabil mai important (și mai agresiv) decât cel al contestatarilor acestuia, motiv pentru care apreciem că afirmațiile avocatului Neacșu sunt fie eronate din neștiință, fie intenționat ca urmare a unor frustrări profesionale.  VIDEO mai jos! 

Context. Liviu Dragnea, fost lideri al PSD și fost președinte al Camerei Deputaților, a fost ondamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, sentința fiind pronunțată pe 27 mai 2019 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. El a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu și a executat pedeapsa la Penitenciarul Rahova, fiind eliberat condiționat în iulie 2021. 

Ce spune Toni Neacșu într-o psotare pe pagina sa de Facebook

Cel mai rușinos proces la care am participat în viața mea a fost cel al lui Liviu Dragnea de la ÎCCJ, care a avut loc în condiţiile unui adevărat asalt al clădirii din Batiștei de către o hoardă dezlanțuită. Mulțimea își dorea sânge de politician și crea un tărăboi care făcea absolut imposibil să ne înțelegem om cu om în sala de judecată, adică judecător cu avocat sau inculpat cu judecător. 

Acea rușine m-a urmărit multă vreme, pentru că fara voie am participat la acel simulacru de justiție și cumva l-am și validat, deși chiar eu am invocat ca e inadmisibil ca cineva să fie judecat în asemenea condiții. Completul de judecată ar fi scandat și el însă, dacă ar fi fost posibil, sloganurile de linșaj din stradă. A facut-o prin intermediul deciziei lor. 

Am amintit acest episod doar pentru a spune că nu am crezut că voi mai apuca în viața mea profesională sa retrăiesc acel nivel de animalizare a societății, redusă la instinctele cele mai agresive. Simt însă ca ne apropiem să retrăim cu toții acele momente, cu singura diferență că obiectul urii iraționale nu mai sunt numai politicienii judecați ci direct instanțele de judecată și judecătorii, care de data asta nu mai sunt ei înșiși abrutizați și parte directă a acelor mulțimi dezlănțuite.” 



 



 

Context condamnare Toni Neacșu (de pe vremea când dosarele magistraților corupți erau gestionate de DNA, și nu de alte entități inventate de Lia Savonea și PSD). 

Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi membru al CSM, a fost condamnat definitiv, în martie 2015, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, fals intelectual, participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

De asemenea, Toni Neacşu a fost obligat să plătească 13.136 lei către Consiliul Superior al Magistraturii. 

 În acelaşi dosar, Angel-Gabriel Roşca, şoferul lui Toni Neacşu, a primit tot un an închisoare cu suspendare, cei doi având de achitat şi câte 6.000 lei cheltuieli judiciare către statul român. 

Toni Neacşu a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2013, el fiind acuzat că, în perioada iulie - decembrie 2012, în calitate de membru CSM, a încasat nejustificat de la CSM suma de aproximativ 67.000 lei, reprezentând venituri din salarii şi asociate (din care diurnă de detaşare în sumă de peste 13.000 lei), aferente unui număr de 48 de zile în care a absentat nemotivat de la serviciu. 

DNA susţine că magistratul a beneficiat de plata integrală a acestor drepturi de natură salarială şi asociate pe baza a 10 documente justificative falsificate de inculpat - foi colective de prezenţă şi cereri pentru plata cheltuielilor de diurnă de detaşare. 

 „În aceeaşi perioadă, inculpatul Roşca a încasat în mod nejustificat suma de peste 7.600 lei, reprezentând drepturi de natură salarială şi asociate (venitul brut şi contribuţiile sociale datorate de angajator) pentru cele 55 de zile în care a absentat nemotivat de la serviciu. În vederea obţinerii acestor bani, inculpatul Roşca a falsificat mai multe documente justificative, respectiv 55 de file din condica de prezenţă şi 71 foi de parcurs ale autovehiculului din dotare. De asemenea, ca urmare a depunerii, la compartimentele de specialitate, a foilor de parcurs false, Angel-Gabriel Roşca a creat în dauna CSM un prejudiciu în sumă de aproape 6.000 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului folosit în interesul său şi al inculpatului Neacşu", preciza DNA. 

 După ce DNA l-a pus sub acuzare, Toni Neacşu a fost suspendat din funcţia de membru al CSM, apoi şi-a dat demisia din magistratură. 

Susținători plăți, surprinși de colega noastră:



 

Alte filmări din acea perioadă: 



 

 

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.