De ce este comunismul o ideologie cu popularitate în creștere pentru tinerii din România?

În primul rând, este util să oferim un scurt context ideologic: ce este comunismul și cum a luat el naștere? Comunismul este o ideologie socială, politică și economică ce vizează crearea unei societăți fără clase, fără stat și fără proprietate privată, în care mijloacele de producție sunt deținute în comun. Aceasta este, în linii mari, definiția clasică a acestui curent.

România are o istorie recentă a comunismului, istorie care, din păcate, începe să fie uitată și, mai mult decât atât, începe să fie romantizată pe rețelele sociale. Comunismul este prezentat, adesea, ca o perioadă de prosperitate, în care toți aveau un loc de muncă sigur, în care toate familiile aveau asigurată o locuință, existau suficiente școli, educația era gratuită și toată lumea era fericită.

Tinerii născuți după 1989 nu mai au experiență directă a comunismului. Pentru ei, referința la comunism este mediată de educație, de discursul public și de cultura digitală. Studii asupra memoriei comunismului în rândul tinerilor din Europa Centrală și de Est sugerează o fragmentare a reprezentărilor, în care coexistă: o cunoaștere școlară relativ schematică, narative familiale ambivalente și popularizarea simbolurilor comuniste în cultura pop, inclusiv sub formă de nostalgie ironică, memorabilă sau produse comerciale.

În realitate, cei care au trăit acele vremuri știu foarte bine că viața era departe de a fi perfectă. Chiar dacă existau locuri de muncă pentru toți și locuințe ieftine, de la stat, aceste beneficii veneau la pachet cu pierderea dreptului la liberă exprimare, pierderea dreptului de a vota în mod real, de a putea părăsi țara, de a iniția acțiuni civice, de a protesta etc. Practic, tot ceea ce tinerele generații percep astăzi drept drepturi fundamentale, garantate de Constituție, în timpul regimului comunist era strict controlat sau direct interzis.

Mai mult, regimul comunist a transformat aceste drepturi fundamentale în fapte ilegale, ascunse sub umbrela acuzației vagi și generale de „uneltire contra ordinii sociale”. Această infracțiune se pedepsea, conform celebrului articol 209 din legislația penală a vremii, cu „muncă silnică de la 15 la 25 de ani și degradare civică de la 5 la 10 ani pentru faptul de a iniția sau constitui, în țară sau în străinătate, organizații sau asociații care au drept scop schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice, ori de a activa în cadrul unei asemenea organizații sau asociații, ori de a adera la acestea; când fapta reprezenta un caracter deosebit de grav, pedeapsa este moartea”.

Prea puțini, dintre cei care nu au trăit pe propria piele acele vremuri, cunosc acest articol, care putea transforma aproape orice acțiune într-una de „uneltire împotriva ordinii sociale” și care permitea condamnarea abuzivă a cetățenilor considerați „periculoși” la muncă silnică sau chiar la moarte. Acest articol a fost folosit pe scară largă pentru epurările din anii 1950, perioadă în care elita și intelectualii vremii au fost condamnați la ani grei de închisoare, tortură, muncă silnică sau executați, cu scopul de a reduce la tăcere vocile libere și gândirea critică.

Ne putem imagina noi, în anul 2025, o lume în care să nu putem lua telefonul în mână pentru a face o postare despre ceva ce ne deranjează? Ne putem imagina, în anul 2025, că ceea ce spunem poate fi folosit împotriva noastră, chiar dacă nu avem intenții rele sau ilegale? Ne putem imagina o lume gri, în care singurele „drepturi” reale sunt acelea de a avea un loc de muncă asigurat, o locuință accesibilă și educație gratuită?

Nu cred.

Așadar, de ce tinerele generații se lasă atât de ușor seduse de o retorică ce își are originea în ideologia comunistă?

Dacă analizăm contextul economic și social recent, din ultimii 5-10 ani, observăm, mai ales în Vestul Europei, dar și în România, o criză a locuințelor. Pentru o parte însemnată a tinerei generații, aflată la început de drum, asigurarea unei locuințe doar din salariul lunar este o provocare reală. Prețurile au crescut constant, dar acest lucru reflectă, în realitate, o cerere crescută pentru locuințe, iar cererea nu poate exista fără resursa financiară necesară pentru a acoperi un avans și un credit. Veniturile românilor au crescut constant după aderarea la Uniunea Europeană și după accesul mai facil la piețele economice și ale muncii din Vestul Europei, iar această creștere s-a reflectat direct în cererea crescută pentru locuințe și, implicit, în prețuri aflate pe un trend ascendent.

Pe de altă parte, tinerii de astăzi au un simț al echilibrului dintre viața personală și orele de muncă mai dezvoltat decât generațiile anilor 1990, punând un accent mult mai mare pe calitatea vieții și pe timpul lor liber. Evident, această opțiune se reflectă direct și în nivelul veniturilor obținute.

Generația tânără a interiorizat ideea că, deși investește masiv în capital educațional, este condamnată la instabilitate pe piața muncii, la contracte precare și la datorii semnificative. Acest decalaj între așteptări și realitate favorizează receptivitatea față de ideologii redistributive și față de discursuri care pun sub semnul întrebării legitimitatea ordinii capitaliste.

În același timp, istoria regimului comunist a fost, adesea, marginalizată în procesul educațional, iar acest capitol este cunoscut mai mult din perspectiva Revoluției din 1989 și mai puțin din perspectiva începuturilor comunismului în România, adică exact anii cei mai „negri” ai regimului.

Toți acești factori au creat o furtună „perfectă” pentru ca diferite curente extremiste, fie de dreapta, fie de stânga, să câștige adepți.

Pentru o parte a tinerilor, comunismul și socialismul nu reprezintă atât proiecte teoretice riguros înțelese, cât simboluri ale opoziției față de o ordine socio-politică percepută ca profund inechitabilă. Idei precum „controlul democratic asupra economiei”, „punerea oamenilor înaintea profitului” sau „limitarea puterii corporațiilor” sunt adesea asociate cu „socialismul”, fără a implica în mod necesar susținerea pentru abolirea proprietății private sau pentru instaurarea partidului unic.

În acest context, partidele și mișcările de stânga radicală, cu discurs anticapitalist și anti-elitist, devin atractive pentru o parte a tinerilor, la fel ca unele formațiuni populiste de dreapta. Punctul comun îl reprezintă dimensiunea anti-sistem, nu poziționarea pe axa clasică stânga-dreapta.

Creșterea popularității curentului comunist în rândul tinerelor generații trebuie înțeleasă, înainte de toate, ca un simptom al crizei de legitimitate a ordinii socioeconomice și politice actuale. În condițiile în care tot mai mulți tineri percep capitalismul contemporan ca fiind inechitabil, ecologic nesustenabil și politic capturat de interese restrânse, ideile comuniste și socialiste oferă un limbaj de contestare și o promisiune, chiar dacă vagă, de alternativă.

Însă, atunci când uităm istoria, riscăm să o repetăm. Dezamăgiți de personaje politice îndoielnice din „mainstream-ul” politicii contemporane, putem ajunge să acordăm, prin votul nostru, puterea unor persoane cu viziuni extremiste, xenofobe sau, în unele cazuri, explicit totalitare, care, odată ajunse într-o poziție de decizie, folosesc prerogativele pe care le au nu pentru binele tuturor, ci pentru binele unui grup restrâns, loial și necritic. În acest punct, pericolul nu mai este teoretic, ci foarte concret.