Ionuț Moșteanu, încurajat printr-un mesaj public de Grupul Român de Luptă „Getica” al voluntarilor români din Ucraina, în contextul studiilor și CV-urilor sale haotice: „Noi și toți cei care ne susțin, vă sprijinim în continuare” / Mai mulți colegi de la USR vor însă retragerea sprijinului politic


Ionuț Moșteanu, încurajat printr-un mesaj public de Grupul Român de Luptă „Getica” al voluntarilor români din Ucraina, în contextul studiilor și CV-urilor sale haotice: „Noi și toți cei care ne susțin, vă sprijinim în continuare” / Mai mulți colegi de la USR vor însă retragerea sprijinului politic

UPDATE: Ionuț Moșteanu a demisionat din funcția de ministru al Apărării! „România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara”

Curajoșii voluntari români de pe frontul din Ucraina aparținând unității cunoscute în spațiul public drept Grupul Român de Luptă „Getica” (sau Romanian Battlegroup „Getica”) au transmis, vineri, un mesaj public de încurajare pentru ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ucrainene și pro-europene.  

„"Capul sus!", dle. ministru. România nu are nevoie de scandaluri și de și mai multă diviziune în societatea și în clasa noastră politică. Inamicul are! 

Aveți multă treabă! Și mulți români care înteleg ceea ce faceți pentru țară. Permiteți-ne să le reamintim în această postare (grupul postează mai multe titluri de ziare în care Moșteanu este citat cu privire la întărirea apărării României, n.red.

Kompromatele și scandalurile trec, România rămâne! 

Noi și toți cei care ne susțin, vă sprijinim în continuare!”, a tranmis grupul într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook. 

 

În același timp însă, conducerea USR urmează să intre în ședință (vineri, ora 12) și să ia în discuție chiar și o eventuală retragere a sprijinului politic în scandalul generat de studiile încă neclare ale lui Ionuț Moșteanu.  

Surse din interiorul partidului au declarat o parte din membrii Biroului Național urmează să îi ceară lui Dominic Fritz să retragă sprijinului politic pentru ministrul Apărării. 

De asemenea, mai mulți foști și actuali useriști au criticat promovarea lui Moșteanu în funcția de ministru al Apărării (portofoliu deosebit de sensibil în aceste vremuri), arătând că discuțiile despre studiile acestuia au fost foarte aprinse în anii trecuți și că toată lumea de la USR știa despre ambiguitățile, respectiv, erorile din CV-ul acestuia.  

 

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.