Vlad Voiculescu, unul dintre cei mai controversați lideri ai USR, subminează din nou relațiile româno-polone, de data aceasta atât din postura de consilier al președintelui României, Nicușor Dan, cât și din cea de europarlamentar al unui partid de guvernământ.
Într-o postare publicată ieri pe Facebook, Vlad Voiculescu spune, în mod eronat, că Polonia a fost condusă, de pildă în anul 2023, de formațiuni politice de extremă dreaptă. În realitate, sub conducerea președintelui Andrzej Duda și a premierului Mateusz Morawiecki, direcția politică a Poloniei a fost una conservatoare clasică, nicidecum de extremă dreaptă. Cei doi lideri provin din partidul PiS, Prawo i Sprawiedliwość, care a obținut și victoria în alegerile prezidențiale din 2025, istoricul Karol Nawrocki, cu profunde viziuni anti-Rusia, devenind președintele Poloniei.
Vlad Voiculescu nu este la prima abatere. În contextul în care Karol Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale în Polonia, Vlad Voiculescu a "decretat", din postura de europarlamentar al USR, că România "a pierdut un aliat".
Parteneriatul strategic cu Republica Polonă
De fapt, România și Polonia au un parteneriat strategic foarte solid, vital pentru securitatea flancului estic al NATO. Parteneriatul strategic cu Republica Polonia a fost lansat cu ocazia vizitei Preşedintelui Republicii Polone în România, fiind semnată o Declaraţie Comună a Preşedinţilor României şi Republicii Polone în data de 7 octombrie 2009.
Declaraţia Comună prezintă principalele orientări şi direcţii de acţiune în următoarele domenii: cooperarea politică şi în domeniul securităţii, energia şi dezvoltarea durabilă, agricultura, dezvoltarea regională, transporturile, schimbările climatice şi alte obiective comune ale celor două state în regiune.
Pe 28 octombrie 2010, în marja vizitei oficiale în România a Preşedintelui Republicii Polone a fost semnat Planul de Acţiune pentru punerea în practică a Parteneriatului Strategic, care conţinea proiectele concrete de cooperare pentru perioada 2010-2015.
Parteneriatul Strategic a fost reînnoit în martie 2015 la nivel de şefi de stat şi în decembrie 2015 a fost adoptat Planul de Acțiune pentru perioada 2016-2020.
În 2022 a fost semnat Planul de Acțiuni aferent perioadei 2022-2026, prin care s-au stabilit obiective și direcții noi de acțiune în plan bilateral, în domenii precum: cercetare, digitalizare IMM-uri, evoluție demografică, tineret, sport, apărare și transporturi. (sursa: Ministerul de Externe al României)
Iar la începutul lunii martie a acestui an, România şi Polonia şi-au reconfirmat parteneriatul strategic la cel mai înalt nivel, în urma unor vizite efectuate la Varșovia de președintele Nicușor Dan și ministra de Externe Oana Țoiu.
Preşedintele Nicuşor Dan şi omologul său polonez, Karol Nawrocki, au subliniat la Varşovia că ambele state au o viziune comună atât în cadrul NATO, cât şi al Uniunii Europene. Cu ocazia convorbirilor oficiale, cei doi lideri au evidenţiat cooperarea bilaterală în plan politic, militar şi economic, iar astfel au concluzionat că ţările noastre reprezintă exemple de succes în interiorul familiei europene.
"Pe zona de securitate, deja există o colaborare între armatele noastre. Noi suntem prezenţi în Polonia, trupele poloneze sunt prezente în România. Am vorbit de achiziţii comune. (...) Și ne interesează foarte mult, după cum ştiţi, Marea Neagră, aşa cum Polonia este interesată de Marea Baltică. Am vorbit despre un schimb de experienţă privind cum să facem acel hub de securitate la Marea Neagră, care este important pentru România", a precizat, printre altele, Nicușor Dan.
În cadrul conferinţei comune de presă, preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, a afirmat că discuţiile bilaterale au vizat Alianţa Nord-Atlantică, Uniunea Europeană şi cooperarea Poloniei cu România, respectiv cu SUA. Mai mult, Nawrocki a subliniat că România este partenerul strategic al Republicii Polone. (sursa: AICI)
Concluzie
Afirmațiile au fost făcute de către Vlad Voiculescu într-un mod absolut gratuit și capătă o greutate sporită pe fondul multiplelor funcții pe care acesta le ocupă, precum cea de consilier prezidențial și de europarlamentar.
În plin război de expansiune rusesc în Europa, parteneriatul dintre România și Polonia reprezintă un pilon al securității europene. Astfel, declarațiile făcute de Vlad Voiculescu devin și mai absurde.
De altfel, merită menționat faptul că dialogul bilateral româno-polon se desfășoară la un nivel înalt între toate partidele aflate la putere, indiferent că au un caracter mai liberal sau mai conservator, căci în pofida unor diferende politice interne, pe dosarele strategice există, în cele mai multe situații, un consens. Astfel, întrevederile avute de către înalții oficiali români la Varșovia au fost atât cu reprezentanți ai partidului PO, cât și ai partidului PiS.