Parchetul anunță finalizarea anchetei în cazul violului comis la tabăra de vară organizată de AUR în 2023. Trei bărbați au fost trimiși în judecată, sub acuzația de raporturi intime cu o minoră aflată în imposibilitatea de a-și exprima voința sau de a se apăra


Parchetul anunță finalizarea anchetei în cazul violului comis la tabăra de vară organizată de AUR în 2023. Trei bărbați au fost trimiși în judecată, sub acuzația de raporturi intime cu o minoră aflată în imposibilitatea de a-și exprima voința sau de a se apăra

Parchetul General anunță că au fost finalizate cercetările în cazul violului comis asupra unei tinere de 17 ani în cadrul taberei de vară organizate în stațiunea Neputun-Olimp de formațiunea AUR în septembrie 2023. Trei bărbați despre care se presupune că ar fi sau au fost membri ai formațiunii conduse de George Simion au fost trimiși în judecată. Cei trei au vârste cuprinse între 29 și 33 de ani.

Context mai larg. În septembrie 2023, o tânără de 17 ani din Ialomița participă la o școală de vară organizată de AUR în stațiunea Neptun. Fata prezintă la recepția hotelului buletinul, de unde reiese clar vârsta acesteia.

În noaptea de 14 spre 15 septembrie, tânără primește alcool și este violată de trei bărbați. A doua zi, când s-a trezit, tânăra a simţit dureri în zona inghinală și a observat și urme de sânge. Își sună mamă și merge la poliție. 

Raportul de la medicină legală indică semne ale agresiunii sexuale, precum și prezența probelor ADN pe lenjeria tinerei. Este deschis un dosar penal în Slobozia și cei trei bărbați sunt puși sub acuzarea de viol.

Despre cei trei bărbați a fost vorbit la un moment dat și George Simion, care a încercat încă din 2023 să se distanțeze de autorii violului: „Respectivii pentru care s-a ambalat atâtă amar de presă sunt nişte domni dintr-un sat. (…) Nu erau membri AUR, nu au plătit cotizaţia”.

Dosarul de viol deschis în Slobozia a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, unde a trenat mai bine de un an și jumătate determinând, mai ales anul trecut când Simion a candidat la prezidențiale, inclusiv o mobilizare importantă din partea opiniei publice care a organizat proteste și a transmis petiții căte autorități.

„Certificatul medico-legal a confirmat că victima nu avusese viață sexuală înainte de atac. 

Chiar dacă agresorii au negat, probele ADN au demonstrat contrariul.

La mai bine de un an și jumătate de la acest act odios, victima încă așteaptă dreptatea.

Mai grav, acum este folosită ca armă în jocurile murdare ale luptei politice, în contextul în care liderul AUR candidează la președinție. Cerem ferm respectarea legii și tragerea la răspundere a vinovaților. Cerem să înceteze folosirea victimei în scopuri politice și să fie protejată demnitatea și viața acestei tinere”, se arată în textul unei petiții inițiate de comunitatea Delic și semnată de aproape 180.000 de persoane.

Redăm mai jos COMUNICATul DE PRESĂ transmis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București:

Având în vedere interesul public manifestat în legătură cu instrumentarea acestei cauze, Compartimentul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 06 aprilie 2026 au fost finalizate cercetările, fiind dispusă de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București trimiterea în judecată, în stare de libertate, cu privire la trei inculpați, bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 33 de ani, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol, fapte comise asupra unei persoane vătămate minore în vârstă de 17 ani în cadrul unei tabere de vară pentru tineri organizate în stațiunea Neptun-Olimp.

Din probatoriul administrat a rezultat următoarea situație de fapt: 

În noaptea de 14/15.09.2023, în intervalul orar 23:57-00:25, inculpatul A.B., în vârstă de 32 de ani, în timp ce se afla în incinta unui hotel din stațiunea Neptun-Olimp, profitând de imposibilitatea de a-și exprima voința și de vulnerabilitate a victimei, minoră în vârstă de 17 ani, a constrâns-o să întrețină acte sexuale.

În același context, în intervalul orar 00:31-01:04, inculpatul C.D., în vârstă de 29 de ani, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a întreținut un raport sexual cu aceasta, împotriva voinței sale.

De asemenea, la data de 15.09.2023, în intervalul orar 21:14-21:50, inculpatul E.F., în vârstă de 33 de ani, în timp ce se afla în incinta aceluiași hotel din stațiunea Neptun-Olimp, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, a întreținut un raport sexual cu aceasta, împotriva voinței sale.

Precizăm că un aspect deosebit de important al activității de instrumentare a cauzelor de violență sexuală împotriva copiilor îl reprezintă modalitatea de interacțiune a organelor de urmărire penală cu copii victimă și, în special, realizarea procedeului probator al audierii, activitate prin care se urmărește nu doar aflarea adevărului, ci și protejarea emoțională a copilului. Astfel, pentru audierea persoanei vătămate a fost folosit protocolul de audiere NICHD caracterizat prin maximizarea întrebărilor deschise și asigurarea unui sprijinâ emoțional nesugestiv.

Menționăm că dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Mangalia. 

Facem precizarea că emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței competente reprezintă, conform Codului de procedură penală, etape ale procesului penal care nu pot înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.