Ludovic Orban: „Veștea este premierul nimănui. Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat acestuia, dacă mai are vreo urmă de decență și de respect pentru democrație”


Ludovic Orban: „Veștea este premierul nimănui. Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat acestuia, dacă mai are vreo urmă de decență și de respect pentru democrație”

Fostul lider al PNL Ludovic Orban, fost premier și fost susținător de cursă lungă al lui Nicușor Dan, spune că președintele ar trebui să revoce de urgență mandatul de premier încredințat lui Andrei Veștea, având în vedere că nu este susținut de PNL, și să demareze o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare. 

„Partidul Național Liberal a hotărât în forurile statutare, în mod democratic, cu o majoritate largă, că nu susține învestirea unui guvern condus de premierul desemnat. Din acest moment, Veștea este premierul nimănui. Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea, dacă mai are vreo urmă de decență și de respect pentru democrație, pentru litera și spritul constituției și pentru românii care l-au votat la alegerile prezidențiale. De asemenea trebuie să demareze o nouă rundă de consultări cu partidele politice parlamentare pentru identificarea unei soluții pentru depășirea crizei politice provocate de PSD.

Președintele l-a asigurat pe Veștea că există majoritatea pentru învestirea unui guverrn. Această teoretică majoritate nu se poate realiza decât dacă se bazează pe posibilitatea de a determina votul a 40,50 de parlamentari din zona SOS, POT pentru învestirea guvernului.

Pun și eu o întrebare. Nu retorică. Dacă există posibilitatea de a obține aceste voturi pentru învestirea unui guvern, de ce Nicușor Dan nu folosește aceste voturi pentru învestirea unui guvern reformist PNL, USR, UDMR, ci preferă să forțeze un guvern PSD condus de un premier marionetă?”, a comentat Ludovic Orban într-o postare pe Facebook.

Amintim că Orban a fost cel care i-a susținut canddiatura lui Nicușor Dan atât când acesta a candidat la Primăria Capitalei, cât și apoi, în 2025, când s-a înscris în cursa pentru Cotroceni. Ulterior, Nicușor Dan l-a numit consilier prezidențial pe Orban, dar l-a demis la scurt timp, nemulțumit de criticile acestuia la adresa PSD și USR. 

În toamna lui 2021, Orban s-a aflat el însuși în prim-planul unor interferențe prezidențiale brutale care au vizat preluarea formațiunii de către gașca devotată președintelui Klaus Iohannis. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.