În mediile pro-occidentale de la Kiev se vorbește tot mai apăsat despre potențiala demitere a lui Volodimir Zelenski dacă acesta îl va schimba din funcție pe Mihalio Fedorov, ministrul IT-ist al Apărării căruia i se datorează ploaia de drone de peste Rusia


În mediile pro-occidentale de la Kiev se vorbește tot mai apăsat despre potențiala demitere a lui Volodimir Zelenski dacă acesta îl va schimba din funcție pe Mihalio Fedorov, ministrul IT-ist al Apărării căruia i se datorează ploaia de drone de peste Rusia

Perspectiva înlocuirii ministrului Apărării, Mykhailo (Mihailo) Fedorov, la doar șase luni de la preluarea mandatului, stârnește la Kiev și în on-line reacții în mare parte critice din partea parlamentarilor, a personalităților publice și a ucrainenilor, în timp ce parlamentarii din opoziție și analiștii politici au sugerat că tensiunile cu parlamentul și cu președintele Volodimir Zelenski ar putea sta, de fapt, la baza eventualei demiteri a tânărului și popularului ministru.  

Înlocuirea surpriză din funcție a prim-ministrului Iulia Sviridemko a deschis calea pentru o remaniere guvernamentală mai amplă, iar Fedorov ar putea fi printre cei afectați de această reorganizare, a declarat pentru Kyiv Independent un înalt oficial ucrainean familiarizat cu situația. 

CITEȘTE ȘI: Parlamentarii din partidul lui Volodimir Zelenski, uimiți de înlocuirea din funcție a premierului Iulia Sviridenko. Liderul de la Kiev spune că este vorba de o schimbare majoră a strategiei politice a Ucrainei. Zelenski ar avea în vedere patru posibili succesori, toții figuri politice publice cel puțin interesante

Dacă va fi demis, el ar deveni al doilea ministru al Apărării consecutiv care părăsește funcția după aproximativ șase luni, urmând exemplul predecesorului său, Denis Șmîhal.

„Dacă se va întâmpla din nou același lucru cu Fedorov, nu va mai fi deloc amuzant”, a scris deputata Inna Sovsun pe Facebook.

„Toate prioritățile cheie vor fi abandonate, iar armatei i se va spune din nou: «Uitați tot ce v-a oferit Fedorov. Acum, noul ministru se va pune la curent și va propune soluții noi și echitabile pentru armată”, a adăugat Sovsun.

Fedorov s-a clasat pe locul al doilea în ceea ce privește indicele de încredere în rândul personalităților politice incluse într-un sondaj realizat în iunie de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev, 50% dintre respondenți declarând că au încredere în el, iar 21% afirmând că nu au. Pe parcursul scurtului său mandat, acesta a introdus o serie de schimbări, printre care o reformă militară controversată, noi sisteme de măsurare a eficacității unităților, precum „Mission Control”, și o inițiativă privată în domeniul apărării aeriene, alături de alte inovații. De asemenea, ministrul a jucat un rol esențial în negocierile care au dus la pierderea accesului armatei ruse la Starlink, ajutând forțele ucrainene să recâștige inițiativa pe câmpul de luptă.

Și publicația The Economist relatează despre potențialul conflict dintre Feodorov, un inovator, un adept al războiului neconvențional, bazat în speciale pe noua tehnologie care a năucit Rusia, și greii armatei ucrainene, care au fost refractori la reformele solicitate de acesta. Potrivit publicației, tensiunile au ieșit la iveală în cadrul unei întâlniri de la începutul lunii iulie, când generalii de rang înalt l-ar fi criticat pe Fedorov în legătură cu achizițiile și aprovizionarea militară. Se spune că Fedorov ar fi răspuns că, fără achizițiile de urgență de drone autorizate la începutul anului, multe dintre operațiunile actuale ale Ucrainei — inclusiv atacurile în adâncime împotriva țintelor rusești din Crimeea — nu ar fi fost posibile.

Relatarea din The Economist susține, de asemenea, că există „dezacorduri profunde” între Fedorov și comandantul-șef Oleksandr Sîrskîi, descriind relația ca funcționând în cadrul a „două sisteme de coordonate diferite”, fără „un limbaj comun, chiar dacă conflictul direct a fost evitat până acum”. Dacă informațiile sunt corecte, dezacordul pare să se concentreze mai puțin asupra obiectivului general al Ucrainei și mai mult asupra modului în care ar trebui dus războiul. Fedorov a fost unul dintre cei mai fervenți susținători ai extinderii rapide a capacităților Ucrainei în domeniul războiului cu drone și al inovației tehnologice, în timp ce Sîrskîi este responsabil de conducerea operațiunilor pe tot frontul.

The Kyiv Independent scrie că mai multe personalități publice și-au exprimat sprijinul pentru Fedorov, printre care Oleksandr Yarmak, un celebru rapper ucrainean și militar în cadrul Brigăzii 412 „Nemesis”, și Andrii Hlivniuc, solistul trupei ucrainene iconice BoomBox și caporal în unitatea de voluntari „Khyzhak” (Predator) a Poliției de Patrulă a Ucrainei. (Yarmak este comandantul batalionului de sisteme aeriene fără pilot „Darknode” din cadrul Brigăzii 412 „Nemesis”)

Pe străzile din Kiev, reacțiile la potențialele schimbări guvernamentale au fost mixte. În timp ce unii trecători au declarat că nu urmăresc îndeaproape evoluțiile politice, alții și-au exprimat sprijinul pentru actualul ministru.

„(Fedorov) este în prezent singura persoană care deține expertiza tehnică necesară. În acest moment, performanța sa se numără printre cele mai bune”, a declarat Andrii Vaskiv, un locuitor din Kiev, pentru Kyiv Independent, adăugând că nu crede că ministrul va fi demis în cele din urmă.

Oleksandra, în vârstă de 17 ani, proaspăt absolventă de liceu, a spus că nu urmărește îndeaproape politica, dar consideră că schimbările guvernamentale vin într-un moment nepotrivit.

„Este într-adevăr necesar chiar acum? Dacă facem schimbări acum, va veni o nouă persoană la conducere și va dura până când totul se va stabiliza și oamenii se vor adapta”, a spus ea.

O altă locuitoare din Kiev, Angelica, în vârstă de 35 de ani, și-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru Fedorov, afirmând că guvernul Ucrainei are nevoie de „fețe tinere”.

Cu toate acestea, un parlamentar din opoziție, care a vorbit sub condiția anonimatului, a precizat că tensiunile dintre Fedorov și parlament s-au intensificat, în parte din cauza comunicării limitate a ministrului Apărării cu deputații. Analistul politic Volodimir Fesenko a exprimat o opinie similară.

„Unii membri ai echipei președintelui, în special din cadrul fracțiunii «Slujitorul Poporului», fac presiuni pentru demiterea lui Fedorov”, a spus Fesenko, adăugând că aceste eforturi ar putea fi legate și de disensiunile interne din industria de apărare a Ucrainei, în special din sectorul dronelor.

„(Producătorii de arme) simt că sunt lăsați la urmă și îl învinuiesc pe Fedorov pentru asta, încercând să forțeze plecarea acestuia”, a adăugat analistul.

Vestea privind posibile schimbări la Ministerul Apărării a venit, de asemenea, odată cu o postare pe Facebook a consilierului lui Fedorov, Serhii Beskrestnov, expert militar și șef al organizației neguvernamentale „Centrul pentru Tehnologii Radio”, în care acesta a făcut aluzie la existența unor scheme de corupție. El nu a precizat însă la ce domeniu se referea.

„Când demontezi orice schemă de corupție, există întotdeauna un «nume» în spatele ei. Acel «nume» este cel care pierde bani — uneori sume uriașe”, a spus Beskrestnov. „Desigur, acel «nume» va face tot posibilul pentru a evita pierderile și a elimina cauza.”

Un alt consilier al lui Fedorov, influencerul și strângătorul de fonduri ucrainean Serhii Sternenko, a afirmat, de asemenea, pe X că ministrul Apărării a devenit ținta unor „atacuri informaționale” pe Telegram după ce a luat măsuri împotriva unor presupuse practici de corupție din cadrul Ministerului Apărării.

Parlamentarii cu care a discutat Kyiv Independent au afirmat că speculațiile privind o posibilă demitere a lui Fedorov ar putea reflecta, de asemenea, tensiunile în creștere dintre ministrul Apărării și președintele Volodimir Zelenski.

„Încercările de a-i marginaliza pe oamenii capabili din anturajul lui Zelenski reflectă o slăbiciune din partea sa”, a declarat Volodimir Ariev, un parlamentar din partidul de opoziție „Solidaritatea Europeană”. „Și sugerează că nu se simte confortabil când este înconjurat de personalități puternice și eficiente.”

Iaroslav Iurcișin, parlamentar din partidul „Holos”, a afirmat că vizibilitatea publică a lui Fedorov l-ar putea determina pe Zelenski să-l considere un potențial rival, având în vedere realizările sale în calitate de ministru al transformării digitale – rol în care a coordonat crearea aplicației Diia, platforma de servicii publice a Ucrainei – precum și eforturile sale actuale de a introduce noi tehnologii în cadrul Ministerului Apărării, inclusiv inițiativele de extindere a capacităților în domeniul dronelor.

„De îndată ce cineva devine chiar și moderat popular, Zelenski începe să-l considere un potențial rival. Atunci încep să apară tensiunile”, a arătat Iurcișin. Acesta din urmă este un fost activist anti-corupție, membru al NABU (National Anti-Corruption Bureau of Ukraine), ajuns în Rada ucraineană începând cu 2019. 

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.