30 de ani de la Revoluție. Rareș Bogdan, inițiativă istorică în PE: "Proiect de rezoluție! Le datorăm adevărul celor 1165 de victime și peste 3200 de răniți!"

Europarlamentarii Rareș Bogdan și Traian Băsescu sunt artizanii unei inițiative care, în cazul că va fi una de succes, va reprezenta o victorie istorică pentru români și România. 

Concret, la 30 de ani de la Revoluție, cei doi eurodeputați au propus Parlamentului European adoptarea unei rezoluții care are ca scop recunoașterea faptului că în România a fost cea mai sângeroasă Revoluție.

"Rezoluția este susținută de Grupul Popularilor Europeni, (PPE), Grupul Renew și Grupul Socialist (S&D)", informează liberalul.

Rezoluția amintește că Revoluția din decembrie 1989 a marcat cea mai violentă redobândire a democrației în spațiul ex-comunist: au murit 1.142 de oameni, 3.138 de au fost răniți și alți 760 de manifestanți au fost reținuți în detenție.

Mai mult, eurodeputatul Rareș Bogdan precizează că inițiativa a trecut cu succes de Conferința Președinților, iar astfel Rezoluția va fi dezbătută săptămâna viitoare în plenul Parlamentului European. 

Mesajul eurodeputatului Rareș Bogdan: 

"BREAKING NEWS

Gata, a trecut, a fost votată în Conferința Președinților acum! Initiatiava noastra e in PLEN. Săptămâna viitoare, la Strasbourg, în marele hemiciclu avem dezbatere și Rezoluție a Parlamentului European pe subiectul Revoluției din 1989.

UPDATE: Proiectul de rezoluție are ca scop recunoașterea faptului că în România a fost cea mai sângeroasă Revoluție. Rezoluția este susținută de Grupul Popularilor Europeni, (PPE), Grupul Renew si Grupul Socialist (S&D)

Le datorăm adevărul celor 1165 de victime și peste 3200 de răniți de acum 30 de ani. Datorită lor vorbim liberi, organizăm alegeri, suntem o democrație. În plenul PE a mai fost comemorată Revoluția de Catifea din Cehia si caderea conunismului in Polonia. Doar Germania a mai obtinut Rezoluție, pentru a marca momentul căderii zidului Berlinului. Marea bătălie este să solicităm ca, după 30 de ani, să știm cine au fost vinovații pentru baia de sânge de la București, Timișoara, Cluj, Sibiu, Cugir

Le adresez INViTATIA sincera tuturor celor 32 de europarlamentari romani sa semneze aceasta REZOLUTIE. Este un moment in care putem arata ca toti cei de aici si cei din tara care ne-au acordat increderea vrem sa stim cine a tras in noi, dupa 22, pana in 22 stim!".

Textul rezoluției, conform ziare.com

"Având în vedere comemorarea a 30 de ani de la Revoluția română, declanșată prin revolta populară de la Timișoara, continuată în Arad, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Sibiu, Cisnădie, Hunedoara, Târgu-Mureș, Miercurea-Ciuc, Pitești, București și în alte localități ale țării și transformată în revoluție antitotalitară, care a dus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, care a marcat, în mod tragic, începutul tranziției poporului român către libertate și stat de drept și care s-a soldat cu pierderea a 1.142 de vieți omenești, rănirea a 3.138 de persoane, și reținerea în detenție a 760 de manifestanți,

arătând cum Revoluția din Decembrie 1989, jertfa și sacrificiul românilor care au stat cu pieptul gol în fața gloanțelor au deschis drumul țării către NATO și Uniunea Europeană, către lumea democratică, acolo de unde a fost smulsă, împotriva voinței poporului român, după cel de al Doilea Război Mondial,

reamintind că violența folosită împotriva poporului în Decembrie 1989 a marcat puternic societatea românească, iar identificarea persoanelor vinovate de aceste crime rămâne o întrebare dureroasă pentru victimele acelor zile și familiile lor, dar și pentru toți românii,

evocând deciziile Curții Europene pentru Drepturile Omului (cauza Asociația “21 Decembrie 1989” și alții împotriva României; cauza Acatrinei și alții împotriva României; cauza Șandru și alții împotriva României) care recunosc că în timpul Revoluției s-au produs încălcări masive ale drepturilor fundamentale ale omului – precum încălcări ale dreptului la viață, încălcări ale interzicerii torturii și tratamentelor inumane sau degradante, încălcări ale dreptului la respectarea vieții private și de familie – de către forțele de ordine ale regimului dictatorial comunist care au deschis focul asupra manifestanților pașnici, au privat de libertate în mod ilegal un număr mare de persoane care protestau împotriva oprimării ceaușiste; având în vedere că, în tot acest timp, atât victimele cât și urmașii lor nu au aflat adevărul cu privire la circumstanțele în care s-au produs pierderi masive de vieți omenești,

reamintind că Articolul 2 din TUE stipulează că Uniunea Europeană se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului și că aceste valori sunt comune tuturor Statelor membre,

întrucât Statul român a întârziat, nepermis de mult, finalizarea aflării adevărului, în baza căruia să se poată garanta dreptul victimelor și al urmașilor acestora la reparație echitabilă, autoritățile naționale neacționând cu diligența impusă de normele internaționale referitoare la respectarea drepturilor omului,

având în vedere articolul 144 din Regulamentul său de procedură,

1. consideră că este dreptul poporului român de a afla adevărul și obligația Statului român ca, prin intermediul justiției, să consolideze efortul de a ajunge la adevărurile Revoluției, o necesitate absolută pentru români, România, Europa și Uniunea Europeană,

2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezența rezoluție către Consiliu, Comisie, guvernele și parlamentele Statelor membre".