31 August, Ziua Limbii Române. De ce i-am uitat pe românii din Ucraina?

Ieri a fost sărbătorită Ziua Limbii Române. Care este istoricul acestei sărbători? 31 August 1989. Sovietul Suprem (aka Parlamentul) al RSS Moldovenești proclamă limba română ca limbă de stat și revenirea la grafia latină. Această minune a durat până în anul 1994.

Partidul Agrar din Moldova, care atunci era majoritar în Parlamentul de la Chișinău, a introdus, la realizarea Constituției Republicii Moldova, acel mizerabil Articol 13 care prevede că limba vorbită ar fi așa-zisa ”moldovenească”, și nu româna.


Toate guvernările de atunci, mă refer, în special, la cele pro-europene, nu au modificat acest articol. Asta chiar dacă există o decizie a Curții Constituționale de la Chișinău care spune clar și răspicat că Declarația de Independență prevalează Constituției.

Asta în timp ce politicienii lui pește prăjit veneau la București și ne turnau povești că suntem frați. Bineînțeles că pentru bani. Pe principiul ”mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește nimic”.

Adevărata durere a acestei sărbători e faptul că am uitat cu desăvârșire de românii din Ucraina. Nu doar că am uitat, dar uneori ne mai și batem joc de ei.

Acolo se petrece o tragedie despre care observ că presa din România, cu unele mici excepții notabile, nu prea vorbește. Statul ucrainean lichidează, încetul cu încetul, tot ceea ce este românesc. Școala este prima țintă. Copilul român nu trebuie să-și mai cunoască limba și istoria. Apoi, prin intermediul unei reforme administrative, sunt dezbinate raioanele în care majoritari sunt românii.

Presa de limba română, exceptând bucpress.eu și alte câteva publicații, nu prea există. Acum ori niciodată, statul român ar trebui să investească în crearea de posturi radio și tv de limbă română în Ucraina. Aceasta fiind o necessitate valabilă și pentru Serbia. Avem nevoie de proiecte serioase în acest sens.