A murit Elena Arnăuțoiu, ultima supraviețuitoare a grupului de partizani anticomuniști de la Nucșoara. Un chip al demnității

Elena Arnăuțoiu – cea din urmă reprezentantă a grupului de partizani anticomuniști de la Nucșoara – a plecat la Domnul, la puțin timp după împlinirea vârstei de 100 de ani.

Un model de demnitate de-a lungul întregii sale existențe, Elena Arnăuțoiu a fost sora lui Toma și Petre Arnăuțoiu, conducătorii grupului ”Haiducii Muscelului”, una dintre cele mai importante facțiuni armate anticomuniste din tenebroșii ani '50.

Una dintre ultimele dorinței a Elenei Arnăuțoiu a fost să se roage la Crucea Haiducilor din Nucșoara.

„Elena Arnăuţoiu a trecut la Domnul la puţin timp după împlinirea vârstei de 100 de ani. Dumnezeu să o odihnească! Vom reveni cu detalii legate de înmormântare pentru cine doreşte să participe”, anunţă portalul Memorialul Închisoarea Piteşti.

„Elena Ion Arnauțoiu s-a alăturat părinţilor săi Ion şi Laurenţia, morţi în închisoare, fratilor săi Toma şi Petre executaţi în Valea Piersicilor! O dată cu dumneaei a murit o întreagă epocă, a murit un model de demnitate şi verticalitate. Am cunoscut-o, am apreciat-o, am ajutat-o să-şi îndeplinească una dintre ultimele dorinţe – să se roage la Crucea Haiducilor din Nucşoara de lângă Mausoleul Mateias! Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească!”, notează Cătălin Nedelcu, administratorul paginii de Facebook „Destine frânte în închisorile comuniste”, potrivit Mediafax.

Precizăm că Elena Arnăuţoiu a fost decorată de Preşedinţia României în 2016, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.