A murit un trădător de țară și o slugă a Moscovei: generalul Marin Dragnea, fost sublocotenent al rușinoasei divizii Tudor Vladimirescu și rusofil înrăit

Odată cu generalul Marin Dragnea nu a murit un erou, ci unul dintre trădătorii care au făcut posibilă dictatura comunistă din România, laolaltă cu toate efectele sale genocidare și devastatoare pentru țară, avertizează fostul președinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), teologul Radu Preda.

De asemenea, Preda reamintește, pe Facebook, că Marin Dragnea a fost un trădător care s-a înrolat în rușinoasa divizie Tudor Vladimirescu (alcătuită de criminala Ana Pauker și de alți agenți ai Kremlinului). A fost propulsat în funcții în timp ce floarea intelectualității, politicii, studențimii și armatei românești era asasinată programatic, zdrobită în interogatorii securistice bestiale sau aruncată în spatele gratiilor, la foamete, frig, tortură și moarte. Pe de altă parte, odată cu înrolarea în divizia Tudor Vladimirescu întreaga viață a trădătorului Marin Dragnea nu a reprezentat altceva decât o activitate neîntreruptă de sprijinire fie a dictaturii genocidare comuniste, fie a cercurilor filo-ruse și securistice de după Revoluție.

De notat și amănuntul deloc marginal că în perioada Revoluției din Ungaria (1956) pe atunci colonelul Marin Dragnea era comandantul Corpului 38 Armată și al Garnizoanei Timișoara, având un rol important în reprimarea mișcărilor studențești de solidaritate din acel oraș, reprimare ce avea să se soldeze cu valuri de arestări securistice. 

A se observa că Sputnik.md ridică osanale grețoase acestui trădător, iar Ambasada Federației Ruse la București (coordonată de notoriul anti-român Valeri Kuzmin) i-a dedicat cele mai sovietice fake news-uri, prezentându-l drept, țineți-vă bine, ”erou eliberator”.

A nu se uita că, după 23 august 1944, peste 180.000 de militari români au fost trimiși de către sovietici în lagărele din Siberia și, dintre cei care nu s-au lăsat reeducați în diviziile ”Tudor Vladimirescu” și ”Horia, Cloșca și Crișan”, doar câteva mii s-au mai întors. Trupurile martirilor Armatei române sunt răspândite de la Timișoara până la Vladivostok. În mlaștinile râului Bălți, în Basarabia, s-a descoperit un cutremurător osuar care cuprinde rămășițele pământești a zeci de mii de soldați ai Armatei Regale. (cf. Mihai Vicol, ”Un Katyn românesc”)

Podul.ro vă prezintă clarificările lui Radu Preda:

”Odată cu Marin Dragnea nu a murit un erou, ci unul dintre cei care au făcut comunismul în România posibil, legitimând dominația dictaturii proletariatului în numele eliberării de fascism.

Pot oficinele rusești să spună ce vor, dar Divizia Tudor Vladimirescu reprezintă o pată de rușine pe obrazul armatei române din toate timpurile.

Dumnezeu să îl ierte și să îi ierte pe cei care, tineri și fricoși, nu au știut ce fac! Nimeni dintre cei de azi nu știm ce am fi făcut în locul lor...

Așadar, nu despre condamnare este vorba, ci despre alegerea corectă și onestă a cuvintelor. Iată cum memoria, aici: recentă, este ingredient inconturnabil al prezentului și viitorului nostru, motiv să ne întrebăm ce calitate umană au cei care o gestionează”.