Abjecție totală: China comunistă se cațără pe cadavre, pușcăriașul Adrian Severin vrea o coaliție SUA-China-Rusia care să eradicheze bolile umanității! Halatul, cât costă halatul, tovarășe Șpagarin?

Halucinant de-a dreptul: fostul pușcăriaș de drept comun Adrian Severin – fost ministru PSD-ist de Externe, ex-vicepreședinte al PE, putinistoid notoriu și, totodată, aplaudac isteric al Chinei comuniste – se pretează să reverse, pe Facebook, cea mai purulentă propagandă rusească și chineză.

Mai exact, într-un moment în care regimul iresponsabil și criminal de la Beijing a facilitat un mega-dezastru, băgând întreaga planetă în carantină, Adrian ”Șpagarin” insistă, trecând sub tăcere originile coronavirusului, că tot ceea ce se întâmplă în lume ar indica o ”coaliție” a SUA, China și Rusia (!), cu aportul Germaniei și al Franței, care ”va eradica bolile de care suferă omenirea”.  

Cu alte cuvinte, putinistul Severin pune semnul egal între SUA, superputerea democratică care e partenera strategică a României, și regimurile dictatoriale din China și Rusia, care, insistă Șpagarin, ex-pușcăriaș condamnat pentru mită, ar face parte dintr-o soluție internațională mesianică. A se remarca și mesajul comuniștilor de pretutindeni: urmează o lume nouă care va eradica toate bolile și neajunsurile umanității.

Interesant este și că mizeriile postate ar fi fost solicitate, susține Severin, de niște ”grupuri de reflecție care și-au propus eleborarea unor documente de poziție care să dea răspuns provocărilor pandemiei Covid 19 și să ajute la anticiparea consecințelor acesteia”. De unde sunt aceste ”grupuri de reflecție”, tovarășe Șpagarin? Cât costă rostogolirea acestor abjecții propagandistice? Câți foști pușcăriași, foști securiști și PSD-iști neaoși se mai află în componența acestor așa-zise grupuri de reflecție? Și, nu în ultimul rând, halatul, cât costă halatul?!

Iată doar un scurt pasaj din cel mai recent delir al lui Adrian Severin, repetăm: fost ministru de Externe și fost vicepreședinte al Parlamentului European:

”Totul indică o necesară coaliție a principalilor actori globali – SUA, China și Rusia, plus eventual Germania și Franța, care împreună au căzut la înțelegere cu oligarhia economică globalizată – principalele corporații multinaționale și instituții finanțatoare internaționale. Aceasta este geopolitica pandemiei Covid 19.

Este interesant de observat că, o asemenea coaliție alătură nu doar superputeri globale decadente (SUA, Rusia) și emergente (China și UE, dacă aceasta va supraviețui pandemiei și se va reforma pentru a deveni o adevărată federație de state-națiune, ci și puteri suveraniste (Rusia, China) cu puteri corporatiste (SUA, Franța, Germania – respectiv puteri a căror politică este controlată de corporațiile multinaționale /supranaționale). O nouă lume permite și chiar impune reconcilierea lor.

Proiectul acestei mari coaliții nu poate fi decât acela de a eradica bolile de care suferă omenirea și care au fost evidențiate anterior”.