Abominabilul comerț al Chinei comuniste: 13 tone de peruci din părul femeilor închise în lagărele de ”reeducare” au fost reținute de Serviciul vamal al SUA


  • ACP
  • Jun 30, 2020 21:57
  • 2287
Abominabilul comerț al Chinei comuniste: 13 tone de peruci din părul femeilor închise în lagărele de ”reeducare” au fost reținute de Serviciul vamal al SUA

Serviciul vamal al Statelor Unite a făcut cunoscut faptul că a reținut un transport de 13 tone de peruci și alte produse din păr uman natural venite din China, despre care se crede că ar fi fost obținute de la deținuți politici sau/și prin muncă forțată și alte metode inumane care sunt interzise în America.

Pe 17 iunie serviciul vamal american emisese pentru toate punctele de intrare în America un ordin de reținere a tuturor produselor firmei Meixin Hair Product Co. Ltd din sudul regiunii Xinjiang, unde se știe că sunt internați în lagăre de ”reeducare” peste un milion de uiguri. Ca urmare a acestui ordin funcționarii vamali din portul New York/Newark au reținut transportul firmei Meixin Hair Product, iar firmei importatoare i s-a dat un termen în care poate dovedi că marfa nu a fost fabricată ilegal.

Purtătorul de cuvânt al National Security Concil, John Ullyot a declarat pentru presă că ”dacă se confirmă suspiciunile foarte mari, că cele 13 tone de produse din păr uman provin din lagărele de concentrare în care sunt ținuți uigurii, atunci aceasta este o nouă josnicie – chiar și pentru Partidul Comunist Chinez – și chinezii vor trebui să răspundă în fața comunității internaționale pentru acțiunile lor”.

Din partea Biroului pentru Comerț al Serviciului Vamal și de Protecție a Frontierelor a venit declarația oficială a Brendei Smith, în care a afirmat că ”producerea acestor bunuri constituie o serioasă violare a drepturilor omului și ordinul de confiscare trebuie să trimită un mesaj clar și direct către toate entitățile care vor să facă afaceri cu Statele Unite, că practicile inumane și ilicite nu vor fi tolerate în lanțul de aprovizionare american” – o mai multe detalii AICI.

Alt ordin de reținere fusese dat de autoritățile americane pe 1 mai, pentru produsele firmei Hetian Haolin Hair Accessories, care e înregistrată într-un parc industrial din Hetian, prefectura Lop, unde se află un lagăr de concentrare în care sunt închiși uiguri. Radio Free Asia a obținut mărturii că în firmele din Lop (Luopu) lucrează aproximativ 5000 de muncitori, de la 20 la 22 de ore pe zi, care primesc 500 yuani (70 $) pe lună pentru munca lor sau lucrează fără să fie plătiți. Este vorba, evident, de numeroși deținuți politici din lagărele de concentrare și de cei care au fost eliberați, dar sunt obligeți sș muncească în continuare pentru ”reabilitare”.

Din Xinjiang (regiunea uigură) se alimentează cu păr o mulțime de firme chinezești care produc peruci, deși se știe că femeile uigure poartă părul lung, conform tradiției lor, și nu se cunosc cazuri de femei din acea regiune care și-ar fi vândut părul, după cum au spus uigurii care au putut vorbi cu jurnaliștii occidentali. Sunt în schimb o mulțime de mărturii despre faptul că femeile închise în lagăr de autoritățile chineze sunt rase pe cap îndată ce ajung acolo și nu se știe oficial ce se întâmplă pe mai departe cu părul care le-a fost tuns.

Teng Biao, un avocat chinez al unei fundații pentru apărarea drepturilor omului, care trăiește în Statele Unite, a spus pentru Radio Free Asia că rasul pe cap e regulă în toate închisorile și centrele de detenție din China și e greu de crezut că autoritățile locale nu ar profita de pe urma acestei practici, vânzând părul obținut. Iar în lagărele din regiunea Xinjiang sunt ținute aproximativ 350.000 femei. Condițiile în care se face recoltarea sunt cât se poate de inumane, conform mărturiilor: femeile sunt obligate să bage capul printr-o deschidere din perete și nu văd cine le tunde. Iar dacă acestea sunt ținute mai mulți ani în lagăr, sunt tunse de mai multe ori.

Ethan Gutmann, cercetator al Fundatiei pentru Comemorarea Victimelor Comunismului din Washington, a aratat ca este deja cunoscuta practica recoltarii de organe umane de la detinutii executati in China, ceea ce face ca recoltarea parului de la femeile aduse in lagar sa fie usor de presupus – mai multe detalii AICI.

Ambasada Chinei din Washington nu a răspuns solicitărilor presei de a comenta acuzațiile oficialilor americani și confiscarea transportului de 13 tone de peruci și alte produse din păr uman.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.