Acuzație-BOMBĂ de la vârful PNL: Dragnea premeditează CRIZA valutară pentru a ”ajunge” la AUR! Planul perfectat de 5 personaje misterioase

Președintele comisiei economice a Senatului – l-am numit pe liberalul Florin Câțu – îl acuză pe infractorul dublu condamnat Liviu Dragnea, pe Facebook, că premeditează criza valutară cu scopul de a forța România să vândă aurul ieftin. Liberalul susține că acest plan a fost perfectat de ”un grup de 5 persoane (demnitari și persoane fizice)” și promite să revină cu detalii suplimentare.

Podul.ro vă prezintă considerațiile lui Florin Cîțu.

”Criza valutară este premeditată!

Ținta – rezerva valutară a României.

PSD+ALDE pe de-o parte strigă că piețele sunt manipulate, iar pe de altă parte strigă că BNR TREBUIE să INTERVINĂ să VÂNDĂ aurul și să MANIPULEZE cursul valutar. Nu vi se pare suspect?

Opțiunile pentru România în ceea ce privește criza valutară.

Ce poate face BNR?

- leul se depreciază și nu intervine nimeni.

- BNR intervine și vinde euro din rezerva valutară. Implicit cresc dobânzile și taxa pe care trebuie să o plătească băncile. Dobânzi mari, sistem bancar pe butuci – CRIZĂ ECONOMICĂ într-o lună.

- BNR intervine și vinde euro din rezerva valutară, dar sterilizează intervențiile (pune lei în piață în schimbul obligațiunilor). În această situație deprecierea se oprește, dobânzile cresc, dar nu foarte mult. DAR ROMÂNIA PIERDE REZERVA VALUTARĂ fără șanse să oprească hemoragia.

Acum este clar de ce asistăm la aceste intoxicări în ultima perioadă? Dobânzile trebuie să rămână jos pentru ca România să vândă cât mai mult din rezervă. Volume mari = prețuri mai mici.

BNR rămâne cu singura opțiune, intervine, sterilizează și VINDE REZERVA VALUTARĂ.

Cei care au premeditat această criză, PSD+ALDE, știu clar unde vor să ducă România. Vor să forțeze România să vândă aurul ieftin.

Iar cumparatorii aurului… aceștia deja sunt pregătiți și așteaptă. Cumpărătorii rezervei valutare sunt cei care forțează deprecierea în acest moment.

Este clar o problema de securitate nationala.

PSD+ALDE duc Romania intr-o criza valutara, recesiune, fara armata puternica (nu au cheltuit 2% din PIB nici in 2018) si fara rezerva valutara.

Dragnea a primit acest plan de la un grup de 5 persoane (demnitari si persoane fizice). Revin!”, susține Florin Cîțu.