Adevărul nesănătos din sănătate. F**k all your wicked corruption!

Explodează rând pe rând spitalele noastre. Cedează sistemul de sănătate, iar medicii primesc ”măști” împotriva libertății de expresie, nu măști de protecție. Nu am investit în sistemul de sănătate, l-am lăsat pradă politicienilor lacomi și băieților ”deștepți”. Azi, medicii sunt trimiși la război cu mâinile goale și obligați să tacă, să vină la muncă bolnavi sau transfigurați de teama că sunt infectați și i-ar putea infecta și pe alții. Sunt lucruri simple pe care le putem face pentru medici: testarea lor periodică; dotarea cu echipamente de protecție de calitate și în cantitățile necesare; cazarea lor izolată. Multe categorii sociale, printre care mai ales politicienii au obținut privilegii. Medicii sunt în prima linie a unui război și sunt cu mâinile goale.

Medicii și asistentele ne strigă din infern să-i salvăm pentru a ne putea salva. Desigur, niciun sistem medical din lume nu a fost proiectat pentru a funcționa într-un astfel de scenariu. Rând pe rând, au cedat sisteme de sănătate mult mai avansate decât al nostru, dar la noi sănătatea a fost prea mult furată, iar azi a primit o botniță imensă. Medicii trebuie protejați, nu bruscați să tacă, să îndure. Medicii trebuie să primească echipamentele de protecție. Medicii trebuie ajutați ca să ne poată ajuta. Medicii vor numai să știe adevărul. Vor să știe dacă sunt infectați. Vor să știe pentru a-și proteja familiile, pentru a-și proteja pacienții.

Între timp, băieții deștepți s-au reapucat de vânat contracte. Starea de urgență e pentru a simplifica proceduri, pentru a proteja viața și sănătatea cetățenilor, nu pentru ca niște grupuri de băieți (aceleași) să se recableze la banul public. Sunt aceiași băieți deștepți. Acum fură sănătate și viață.

România a fost pe ultimul loc în UE la investiții în sănătate în ultimii ani. E o crimă să nu investești în sănătate și în educație. Practic condamni un popor la o calitate a vieții foarte scăzută care îi și scurtează viața. Parte din vină e la noi toți. Am făcut culoar politicienilor populiști, slabi, lași, coruptibili, leneși, incompetenți, hoți. I-am lăsat să fie o majoritate bucuroasă că e mai ieftin prânzul la Senat decât la Cameră, că e ”șmecherie” să ai imunitate și influență. Am făcut culoar unor baronași de Teleorman sau de Neamț sau de Vrancea care au pus miniștrii dispuși să scrie după dictare. Am făcut culoar imposturii. Pentru că e un adevăr: oamenii corecți rezistă greu în politică.

Acum mai avem doar speranța că fiind extrem de solidari cu medicii și personalul din spitale, cu militarii, cu jandarmii, cu polițiștii vom putea să punem presiune pozitivă și să salvăm bucăți din sănătatea și viața celor care vor avea ghinionul să se infecteze cu acest virus nenorocit.

Testați, testați, testați, izolați și tratați! E singura soluție. Numărul testelor trebuie să crească. Raportarea la nivel public trebuie să fie cât mai transparentă. Cetățenii trebuie să știe în fiecare zi  ÎN TIMP REAL, defalcat pe județe, situația reală: câte teste s-au efectuat, câte îmbolnăviri, câte decese, câte persoane în izolare, câte persoane în carantină. Personalul medical și auxiliar trebuie testat periodic. Echipamentele de protecție trebuie să fie de calitate și suficiente, iar distribuirea lor să fie cunoscută de personalul medical, dar și de cetățeni.

Testați, testați, izolați și tratați! Transparență totală pentru sănătate!