Ana Birchall, dezvăluiri prin care Viorica e făcută K.O.! Minciuna și ticăloșia prezidențiabilei PSD: A spus că nu se implică în Justiție, dar a făcut scut în jurul violatorilor, tâlharilor, corupților

Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, a fost exclusă marți din PSD. 

Astfel, Ana Birchall a dat curs unei serii de dezvăluiri și atacuri zdrobitoare la adresa Vioricăi Dăncilă.

1. În micimea sa intelectuală Viorica a spus că a exclus-o pe Birchall din partid pentru că a făcut declarații referitoare la Justiție, în contextul în care Ana Birchall era ministru al Justiției. 

2. Dăncilă a mințit că a fost lăudată în raportul MCV. 

3. Dăncilă a mințit că nu avea de unde să știe de nenorocirile găsite la Ministerul Justiției, de modificările toxice făcute în ”Comisia specială Iordache”.

În acest sens, fosta pesedistă Ana Birchall a devoalat în două postări de Facebook minciuna, ticăloștia, lipsa de materie cenușie a Vioricăi Dăncilă, personaj care a susținut și protejat un sistem care a sprijinit mafioții, criminalii, violatorii, tâlharii, corupții din politică, sistem care a șubrezit profesionalismul, respectiv independența justiției:

1. Viorica Dăncilă a solicitat pentru prima oară remanierea Anei Birchall, întrucât fosta ministră a Justiției a cerut "înăsprirea condițiilor liberării condiționate respectiv, creșterea de la 60 la 65 de ani vârsta la care instanța putea dispune liberarea condiționată; pentru a beneficia de liberarea condiționată, condamnații pe viață trebuie să fi executat minim 25 de ani, față de 20 ani pe regula veche etc., majorarea fracției de 5/6 pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedepse mai mari de 10 ani".

2. Ana Birchall a propus imprescriptibilitatea infracțiunilor de viol, răpire, trafic de persoane, exploatare a minorilor și altele, iar Viorica Dăncilă a refuzat fără să analizeze propunerea.

3. Viorica Dăncilă a schimbat modalitatea de promovare la ÎCCJ "printr-un concurs care constă într-un interviu ceea ce ridică semne de întrebare (față de procedura anterioară de concurs)".

Prima postare: "În „prea marea sa înțelepciune”, ca sa nu spun altfel, pentru a justifica execuția mea din partid, d-na Dăncilă afirma:

"După alegerile europarlamentare, am hotărât cu toții că nu mai discutăm despre justiție, guvernul nu va interveni în niciun subiect legat de justiție. Ne-am învățat lecția şi nu vrem să mai repetăm greșelile făcute. Doamna Birchall a ieșit în spațiul public cu teme legate de justiție și acest lucru i-a deranjat pe colegi." "Faptul că a ieşit pe declaraţii pe justiţie fără să aibă acest drept, această posibilitate. Faptul că noi am înţeles votul de la europarlamentare şi de atunci nu am mai vorbit despre justiţie."

Păi doamna Dăncilă, era în fișa postului de ministru al justiției să vorbesc despre justiție, despre nenorocirile pe care le-am găsit în legile făcute și în timpul mandatul dvs. de "Comisia specială Iordache" de exemplu, despre asaltul asupra justiției, că doar nu era să vorbesc despre vreme sau despre broșe....

Cât despre "Ne-am învățat lecția şi nu vrem să mai repetăm greșelile făcute", tocmai asta am făcut în calitate de Ministru al Justiției: am respectat votul românilor de la referendum care ne cerea să punem punct greșelilor făcute în trecut în Justiție, să oprim asediul nefast asupra justiției și să începem să recâstigăm încrederea românilor că justiția și domnia legii chiar sunt respectate și aplicate.

P.S. Aseară am mai citit încă o minciunică, anume că dvs., d-na Dăncilă, ați fi fost lăudată în ultimul raport MCV! Mă îndoiesc că ați citit raportul, deși trebuia. Dacă l-ați fi citit, ați fi observat că NU sunteți deloc lăudată, ci mai degrabă criticată! În raportul MCV este lăudată exact acea perioadă în care mi-am exercitat mandatul, conform așteptărilor romanilor, același mandat pe care dvs. îl criticați!".

A doua postare: "Aseară am mai citit o încă minciunică a doamnei Dăncilă cum că nu avea de unde să știe de nenorocirile găsite la Ministerul Justiției, de modificările toxice făcute în ”Comisia specială Iordache”, de asaltul și asediul la care am fost supusă eu și Ministerul Justiției.

Dancilă a afirmat cu nonsalanță și tupeu maxim că „Doamna Birchall să spună la ce face referire, eu nu am de unde să știu”.

Păi doamna candidat Dăncilă, nu ar fi mai bine să le spuneți dvs. românilor dacă ați avut sau nu discuții cu mine (unele chiar în ședințele de guvern), pe următoarele probleme din justiție, cu titlu de exemplu:

-LIBERAREA CONDIȚIONATĂ: înăsprirea condițiilor liberării condiționate respectiv, creșterea de la 60 la 65 de ani vârsta la care instanța putea dispune liberarea condiționată; pentru a beneficia de liberarea condiționată, condamnații pe viață trebuie să fi executat minim 25 de ani, față de 20 ani pe regula veche etc., majorarea fracției de 5/6 pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedepse mai mari de 10 ani (fapt care mi-a adus prima cerere de remaniere din partea dvs.);

-SECȚIA PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR DIN JUSTIȚIE: referitor la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, nici până în acest moment nu s-a putut explica credibil și nu mi-ați putut explica credibil marile semne de întrebare privind suprapunerile de competență cu DIICOT și alte parchete prin extinderea competenței la toată cauza indiferent de calitatea persoanelor! Cu alte cuvinte de ce această secție trebuie să analizeze tot dosarul în condițiile în care este imposibil ca această secție să aibă expertiza DIICOT de exemplu. Sau… poate asta s-a urmărit, dacă analizăm solicitările SIIJ de preluare a unor dosare imediat ce au început să funcționeze; sau de ce se încalcă principiul separarii carierelor judecătorilor și procurorilor.

- LEGEA PRIVIND RECURSUL COMPENSATORIU: reglementarea recursului compensatoriu în zile, în cazul cazării în condiții necorespunzătoare și considerarea ca executate suplimentar a unui număr de 6 zile pentru fiecare perioadă de 30 de zile – deci în medie 73 de zile pentru fiecare an, a condus la liberarea condiționată înainte de termen, a unui număr mare de deținuți, indiferent de infracțiunea pentru care au fost condamnați. Ce ridică un semn de intrebare este prevederea introdusă smecherește, in Comisia Iordache (si asa cum mi-au marturisit un numar foarte mare de parlamentari nu au stiut de aceasta prevedere si efectele sale toxice), conform căruia este faptul că dacă o singură celulă dintr-un pavilion nu îndeplinește standardele / condițiile CEDO atunci se consideră că nici celelalte celule nu îndeplinesc standardele, motiv pentru care s-a extins beneficiul recursului compensatoriu și pentru cei deținuți în condiții corespunzătoare. Efectele le - am vazut cu toții respectiv, un număr foarte mare de liberări condiționate pe baza recursului compensatoriu;

- IMPRESCRIPTIBILITATEA INFRACȚIUNILOR de viol, răpire, trafic de persoane, exploatarea minorilor și altele măsură pe care v-am propus-o, dar ați refuzat-o fără să o analizați măcar (poate nu ați citit-o sau înțeles-o, nu știu);

- NECESITATEA ÎNĂSPRIRII REGIMULUI SANCȚIONATOR AL INFRACȚIUNII DE LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL și incriminarea separată a faptei comise prin RĂPIRE - ca formă agravată a lipsirii de libertate în mod ilegal precum și prevederea unor variante agravate, raportate la victimă;

- PENSIONARE ANTICIPATĂ A MAGISTRAȚILOR CU 20 DE ANI VECHIME, FĂRĂ LIMITĂ DE VÂRSTĂ: reglementare care s-a realizat fără o analiză temeinică a resursei de personal la instanțe și parchete și, mai cu seamă, fără să se prevadă cum va fi acoperită nevoia de judecători și procurori, în condițiile în care mai mult de 30% din numărul acestora are această vechime și îndeplinește condițiile de pensionare). Am propus abrogarea dispoziției sau prorogarea intrării în vigoare dar nu ați fost de acord.

- SCHIMBAREA MODALITĂȚII DE PROMOVARE LA ICCJ, printr-un concurs care constă într-un interviu ceea ce ridică semne de întrebare (față de procedura anterioară de concurs).

Ar mai fi o variantă: și dacă tot spuneți că dvs. că nu aveti de unde să stiți … poate nu ați înțeles despre ce vorbeam. Eu însă sper sincer să nu fie vorba de asta, ar fi chiar mult mai rău decât o minciunică de campanie.

P.S. Fiindcă tot veni vorba, i-aș aduce aminte doamnei Dăncilă și despre corespondența noastră din 2017,când eram ministrul justiției interimar, dupa demiterea lui Iordache din guvern, pe tema OUG 13. Da! Exact acea OUG privind amnistia și grațierea, a cărei ferventă susținătoare era dumneaei pe vremea aceea, în calitatea domniei sale de europarlamentar. Nu de alta, dar am convingerea că "execuția" mea din funcția de Ministru delegat pentru Afaceri Europene are o legatură și cu acea corespondență...".