Andrei Caramitru relevă cum își va fura PSD propriul electorat: "10 miliarde de euro din pilonul 2 de pensii vor fi transferați în gestiunea statului"!

Expertul în finanțe din cadrul USR, Andrei Caramitru, se arată revoltat într-o postare pe Facebook la adresa președintelui PSD, Liviu Dragnea și consilierul prim-ministrului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, în legătură cu suma de 10 miliarde de euro strânsă în pilonul 2 de pensii.

„Văd ca tema asta nu e discutată. Deși - vor fura mii de lei din buzunarul fiecăruia dintre voi. Ce se întâmplă? Și îi lăsam ?”, scrie Caramitru pe Facebook.

Economistul explică faptul că în pilonul 2 de pensii s-au strâns 10 miliarde de euro pe care Dragnea și Vâlcov „vor să îi fure pentru că nu mai au bani pentru pensii speciale și firmele lor”.

„Pe scurt, situația e așa :
- în pilonul 2 s-au strâns pana acum 10 miliarde EUR . Banii voștri, nu ai statului, care sunt bine investiți (randament de peste 4% pe an)
- Dragnea&Valcov vor să îi fure. Pentru că nu mai au bani pentru pensii speciale și firmele lor. Cum? Vor să sufoce firmele care îi gestionează : au mărit enorm capitalul necesar (ar trebui sa aducă 1 miliard EUR pana in Aprilie) și le-au redus veniturile (comisionul) de câteva ori. Din câte înțeleg - TOATE firmele vor sa iasă de pe piață. Deci sistemul moare in câteva luni, a mai scris Caramitru.

Totodată, Andrei Caramitru preconizează că Liviu Dragnea și Darius Vâlcov vor transfera fondurile în gestiunea statului și le vor folosi în inters propriu.

„Ce se va întâmpla cu banii ? Îi vor fura pe toți :
- Fondurile vor fi transferate în gestiunea statului. 10 miliarde EUR. Acum că au făcut schema de fonduri suverane - e foarte posibil să înceapă să îi folosească acolo pentru proiectele lor, pe care nu există nici un control. Dacă TelDrum o să construiască niște hoteluri în viitor - vor folosi banii voștri. Direct.
- Contribuția pe care o plătim toți din salarii (8 miliarde RON pe an) va fi probabil virată in buget nu in pilonul 2. Vom plăti direct pensiile speciale de 13 miliarde pe an. În loc sa va rămână vouă banii - merg la ei în buzunar. La ce deficit vor avea anul ăsta - e inevitabil”, susține economistul.

Pe final, Andrei Caramitru oferă soluția care i-ar putea salva pe români.

„Ce putem face ?
- Cel mai eficient ar fi să îi dam toți in judecata . Un avocat deștept să deschidă o acțiune penală împotriva lor, și să se înscrie sute de mii de oameni ca parte din proces.
- Administratorii să nu iasă din piață. Să rămână unul-doi măcar care să preia fondurile de la ceilalți. Schema lor nu va supraviețui - când vine opoziția la putere vom anula nenorocirea asta. Trebuie sa aibă curajul să aibă rezultate mai puțin bune până cel târziu în 2020, și după să continue fără probleme”, încheie Caramitru.