Anunț-BOMBĂ în presa turcă! Va recunoaște Rusia așa-zisa Republică Turcă a Ciprului de Nord? Erdogan e gata să-i dea orice lui Putin cu scopul de a-și susține pretențiile în Mediterană

  • ACP
  • Jan 22, 2020, 15:37
  • 481

Un articol recent din publicația naționalistă turcă Sozcu anunță un fapt extraordinar – administrația teritoriului ocupat de Turcia în nordul Ciprului va fi recunoscută de Rusia!

De notat că până în prezent nici un alt stat, cu excepția Turciei, nu a recunoscut oficial zona ocupată de turci în Cipru, în 1974, numită de Ankara ”Republica Turcă a Ciprului de Nord” – de altfel, ar fi fost și total deplasat din punct de vedere diplomatic să facă cineva așa ceva.

Știri care anunțau recunoașterea Ciprului de Nord de regimul lui Putin au mai apărut, marginal, în presa turcă, numai că articolul la care facem acum referire este semnat de doi jurnaliști cunoscuți și respectați, Saygı Öztürk și Emin Özgönül, apropiați Ankarei, care insistă că surse din serviciile secrete turcești i-au informat în acest sens – mai multe detalii AICI.

Cu alte cuvinte, informația a fost publicată pentru că așa a dorit și a decis regimul Erdogan.

Explicația pentru această mișcare a Moscovei ar fi nevoia rușilor de a-și face o bază militară maritimă în zona ocupată de turci a Ciprului, mai exact în Peninsula Karpasia, pentru o prezență mai mare în Mediterană a marinei militare ruse, dar se vorbește si despre recunoașterea Abhaziei de către Ankara, în schimb, la pachet cu primirea bazei. Iar Ankara va primi, pe lângă recunoașterea teritoriului ocupat de armata sa, controlul asupra centralei nucleare construită de ruși în Turcia, la Akkuyu, conform publicației Sozcu.

Prezența crescândă a militarilor ruși în zona unde s-au descoperit și au început să fie exploatate rezerve mari de gaze naturale, ceea ce poate reduce nevoia de gazele rusești venite prin conducta care traversează Turcia, poate fi o problemă imensă pentru țările din regiune.

Deocamdată însă, doar dinspre Turcia s-a aflat despre această posibilă mișcare a Moscovei, dar un anunț făcut marți de Arabia Saudită dă de înțeles că anunțul referitor la recunoașterea Ciprului de Nord e posibil să nu fie doar o fabulație a Ankarei. Astfel, într-o ședință prezidată de regele Salman, guvernul saudit a anunțat susținerea Arabiei Saudite pentru suveranitatea teritorială a republicii Cipru, dar și faptul că urmărește cu interes maxim ceea ce se întâmplă în estul Mediteranei, unde Turcia încearcă să extragă gaze naturale din zona maritimă aparținând Ciprului – mai multe detalii AICI.

Miercuri, Washingtonul a anunțat că este foarte îngrijorat de operațiunile Turciei de exploatare a gazului din Mediterană, de la sud de Limassol, unde este prezentă nava turcă de foraj Yavuz. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a reafirmat poziția Statelor Unite, care recunoaște dreptul republicii Cipru asupra zonei sale de exclusivitate economică, dar a făcut un apel ca toate părțile implicate să acționeze cu reținere.

Într-o zonă deja fierbine, semnalele că Turcia ar putea permite o prezență mai mare a Rusiei arată că Ankara e gata să treacă peste orice limită în încercarea de a-și susține pretențiile în Mediterană – detalii AICI.