Apocalipsa după Tudorel

“2 ani, 2 luni și 2 zile la Ministerul Justiției” – iată titlul pe care Tudorel Toader se pregătește să-l atribuie unui volum pe care îl prezintă public ca pe o amenințare. Căci în cuprinsul lui ar urma să fie expuse “centrele de reflecție”, limitele OUG-ului pentru amnistie și grațiere, legea privind recursul compensatoriu sau ce se mai vorbea pe la Bruxelles. Și totuși, cartea la care lucrează acum fostul ministru al justiției ar trebui să poarte, mai corect, un alt titlu: Apocalipsa după Tudorel. Căci întreaga sa activitate în fruntea ministerului a fost, în fapt, momentul de cotitură către sfârșit a acestei țări. Și nu spunem cuvinte mari. Pentru că cifrele sunt mult mai mari și ele chiar vorbesc de la sine. În luna mai a acestui an, Ministerul Justiției făcea publice, pentru prima dată, dimensiunile reale ale legii recursului compensatoriu. 16.217 persoane au fost puse în libertate, pentru că pedeapsa le-a expirat ca urmare a recursului compensatoriu și 13.308 au fost puse în libertate condiționat. Dintre acestea, cel puțin 1000 de persoane s-au întors după gratii ca urmare a comiterii unor alte infracțiuni. 2.088 dintre deținuții eliberați se aflau în închisoare pentru comiterea de omoruri, ucidere din culpă și vătămări cauzatoare de moarte. 762 dintre deținuții eliberați de legea lui Tudorel se făceau vinovați de viol, iar 243 erau condamnați pentru trafic de persoane și trafic de minori. Cifrele vorbesc, așadar, clar și răspicat.

Legea pe care Tudorel Toader a lăsat-o să treacă fără nici măcar o vagă strângere de inimă ar putea fi transcrierea legislativă a unei teorii absurde promovate în cărțile Marchizului de Sade: “Deschideți temnițele și fiți liberi!” Căci asta a făcut Tudorel în cei doi ani, două luni și două zile la Ministerul Justiției: a deschis porțile temnițelor pentru toți criminalii, violatorii și traficanții care astăzi dau subiecte sângeroase jurnaliștilor din toată țara. Mâinile lui au fost pătate cu sânge nevinovat încă din timpul celor doi ani, două luni și două zile pe care le folosește acum drept pretext literar. Cu siguranță, însă, Tudorel nu va scrie un cuvințel în cartea lui despre sentimentul de vinovăție al celui care eliberează criminali de dragul șefului de partid. Și nici nu va scrie vreun rând despre durerea de a fi artizanul șirului parcă interminabil de drame care se întâmplă în România zilnic de mai bine de doi ani încoace. Deși Tudorel e artizanul apocalipsei și e, în consecință, cel mai în măsură să scrie o carte despre asta. Dar în mârlănia și aroganța care îi caracterizează pe majoritatea celor care au transformat România într-un loc din care scapă numai cine poate și are noroc, Tudorel nu încetează să-și afișeze prin postările pe Facebook aroganța de a fi un individ care își permite financiar să publice cărți în tiraje de 200.000 de exemplare. Asta în loc să meargă pe la vreo biserică și să se roage pentru sufletul lui putred, din care au ieșit destule resurse pentru a umple de sânge o țară întreagă. Tudorel n-ar trebui să aibă dreptul de a scrie cărți. Tudorel ar trebui să fie interzis. La fel ca toate fructele intelectului său deviant, care nu vede nimic greșit în eliberarea a sute de violatori, mii de criminali și zeci de traficanți. Singurul drept pe care Tudorel ar mai trebui să-l aibă într-o țară normală ar fi acela de a scrie Apocalipsa, așa cum a gândit-o el, înainte s-o transforme în lege. Și de a-i sfătui pe toți cei care mai sunt sau se vor naște pe lumea asta să nu-și vândă sufletul pentru arginții promiși de un psihopat, interesat doar de propria piele. Abia atunci cele 200.000 de exemplare ar avea sens…