Ascensiunea partidelor de dreapta în Uniunea Europeană

Ideea pierderii suveranității este mesajul central al euroscepticilor. Preluând teza discutată de Vladimir Bukovski în cartea sa „Uniunea Europeană...o nouă URSS?”, și anume dorința lui Gorbaciov de a îngloba URSS în unitatea europeană, putem începe discuția privind apariția partidelor de dreapta, neoconservatoare și a naționalismului. Imediat după sfârșitul Războiului Rece apare discuția despre Casa comună europeană, din partea URSS și Tratatul de la Maastricht, ambele vizând dimensiunea politică a construcției europene. În aceeași carte, autorul dezvoltă ideea propagării socialismului în Europa după dezmembrarea URSS.

Mai mult, în carte regăsim dovezi ale legăturilor dintre liderii politici occidentali și Uniunea Sovietică. Un exemplu este Jacques Attali, consilier al președintelui Mitterand, care în 1990 a propus ca URSS să fie reprezentată în Parlamentul European.

Criza economică din Uniunea Europeană și pericolul pe care îl reprezintă ocupă agenda liderilor politici de ani de zile. Cetățenii se simt excluși, ignorați și lăsați în afara deciziilor, cu atât mai mult cu cât criza economică a surprins UE în plină construcție a statului bunăstării. S-au adoptat politici de austeritate bugetară și s-a încercat repornirea motorului economiei. Doar că austeritatea a fost simțită doar de cetățeni, pentru că la nivelul statelor membre aparatul birocratic a crescut, la fel și cheltuielile cu acesta. Mai mult, creșterea economică datorată măsurilor de stimulare a mediului privat s-au topit odată cu valul migraționist. Cetățenii europeni au fost din nou dați la o parte.

Europenii s-au obișnuit cu statutul de asistat social, practic orice individ beneficiază de o subvenție, ajutor sau reducere, astfel, noțiunea de austeritate, nu este acceptată. Apoi, măsurile intervenționiste și de reglementare sunt menite să ascundă dimensiunea uriașă atât a statelor naționale, dar mai ales a instituției UE.

Un alt fenomen care a dus la ascensiunea partidelor de dreapta, din punct de vedere economic, este decalajul între statele membre UE. Unele au economii puternice, dispuse să investească sume mari, altele se luptă încă cu corupția sau evaziunea.

Cel mai important moment, însă, pentru dezvoltarea acestor mișcări, a fost cel al primirii refugiaților și pericolul terorist asociat. Aceste fenomene sunt legate de partidele mainstream europene, care au girat, acceptat și tolerat aceste manifestări, în pofida dezaprobării cetățenilor. Conform Europol, 30.000 de indivizi radicalizați se află pe teritoriul Uniunii Europene. „Desigur, nu toţi se vor transforma în terorişti activi”, dar majoritatea sunt „inspiraţi de grupuri jihadiste precum Statul Islamic (...) Pot oricând să închirieze un camion sau să ucidă oameni nevinovaţi”, a transmis directorul executiv al Europol, Rob Wainwrigh.

Cetățenii europeni nu rămân indiferenți nici la faptul că poliția și serviciile secrete eșuează lamentabil atunci când urmăresc sau încearcă să anihileze un terorist, în schimb cel mai consistent ajutor vine de la țările pe care Uniunea Europeană nu le numește prietene, respectiv SUA și Israel. Europenii s-au săturat de marșuri de solidaritate, doliu național și discursuri fără conținut. Au început să ceară măsuri urgente privind securitatea, modificarea legislației europene, stoparea valului migraționist. Aceste dorințe nu pot fi satisfăcute de elitele europene, socialiste, îmbătrânite și rupte de realitatea în care trăiesc europenii, prin urmare a fost firească preluarea acestor mesaje de către partidele de dreapta.
Pentru europeni, teama pentru propria viață este mai presus de principii. Instinctul de supraviețuire este mai puternic decât toleranța, unitatea, diversitatea.

Anul 2014 a fost momentul 0 și a anticipat, pentru cei care au dorit să observe, trendul european. Astfel, 9 partide de dreapta au intrat în Parlamentul European, partide de pe tot cuprinsul Uniunii Europene. Puse la zid și numite partide extremiste, xenofobe, naziste sau împotriva drepturilor omului de către elitele politice de la Bruxelles, acestea și-au mărit electoratul și chiar l-au radicalizat, pentru că exprimă ceea ce nimeni nu are curajul să exprime. Programul politic al acestor mișcări cuprinde stoparea imigrației ilegale, blocarea beneficiilor fiscale acordate refugiaților, protecționism, fiscalitate redusă, creștinismul ca religie a Europei.

Apariția partidelor de dreapta sau, mai bine spus, ascensiunea lor are legătură și cu slaba pregătire a partidelor mainstream europene și cu teama lor de a-și asuma ceea ce vor cetățenii. A treia cale, sau centrul, a fost aleasă de toate aceste partide. Acest centru este, așa cum sublinia Ludwig von Mises, un socialism în rate.

Civilizația europeană a construit catedrale, spitale, muzee și a protejat libertatea cu prețul vieții oamenilor. Lozinca “mai multă Europă”, pe care Germania și Franța o spun neîncetat, nu mai convinge pe nimeni. Elita europeană, auto-impusă, nu aleasă, se îndepărtează tot mai mult de cetățeni.