Augustin Lazăr a făcut marele anunț: Dosarul Revoluției din decembrie 1989 a fost trimis în judecată


Augustin Lazăr a făcut marele anunț: Dosarul Revoluției din decembrie 1989 a fost trimis în judecată

Procurorul General Augustin Lazăr a anunțat luni că Dosarul Revoluției a fost finalizat, iar Parchetul Militar l-a trimis în judecată.

"A fost înaintat rechizitoriul către instanța de judecată în cauza cunoscută generic sub numele de Dosarul Revoluției. Este un moment desoebit pentru justiția militară și pentru justiția română în general. E un moment care marchează îndeplinirea unei îndatoriri profesionale, dar și a unei datorii de onoare față de istorie și față de patrie.

Finalizarea acestei cauze de către colegii noștri, procurorii militari, reprezintă unul din cele mai importante obiective din proiectul managerial pe care mi l-am asumat în urmă cu 3 ani, soluționarea dosarelor istorice. Oameni de cultură, politicieni, cercetători, istorici, au exprimat de-a lungul timpului diverse teorii, explicații, aprecieri în legătură cu momentul decembrie 1989. Astăzi, juriștii încheie această provocare prezentând adevărul judiciar ca parte componentă a unei investigații foarte complexe care a pornit de la ideea că responsabilitatea pentru victimele Revoluției din decembrie 1989 nu este una instituțională, ci este una directă, individuală. Rechizitoriul Secției Parchetelor Militare însumează 12 volume, în total 3280 de file. Dosarul cauzei curpinde 3330 de volume printre care 2030 de volume au fost instrumentate, administrate după 13 iunie 2016. Sunt niște cifre ilustrative pentru volumul impresionant de muncă efectuat de către colegii noștri", a declarat Augustin Lazăr. 

Amintim că în Dosarul Revoluției din decembrie 1989 Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.