VIDEO Balamuc anti-DNA cu Norica Nicolai și Cuvică la A3: Domnule Gâdea, vreau să spun că medicii, printr-un instinct de conservare, nu vor salva românii de coronavirus de frica procurorilor!


VIDEO Balamuc anti-DNA cu Norica Nicolai și Cuvică la A3: Domnule Gâdea, vreau să spun că medicii, printr-un instinct de conservare, nu vor salva românii de coronavirus de frica procurorilor!

Fosta eurodeputată ALDE Norica Nicolai a fost protagonista unei scene de balamuc aseară la Antena 3, la Mihai Gâdea în emisiune, acuzând DNA că reprezintă motivul pentru care medicii ar refuza să își facă datoria în plină epidemie de coronavirus.

Delirul a fost alimentat și de trompeta PSD Mugur Ciuvică în momentul în care Norica Nicolai a spus că DNA a i-a târât pe medici prin procese:

"Nu numai DNA, ci și opinia publică", a zis Ciuvică.

Norica Nicolai: "Domnul Gâdea, vreau să spun un lucru pe care nu l-am mai auzit în spaţiul public. Indiferent cât de profesionişti ar fi doctorii, indiferent cât de repede ar curge această aprovizionare cu materiale, în momentul de faţă, în opinia mea, suntem într-un foarte mare deficit.

Această comunitate profesională (medicii n.r.) este prima prioritate la protecţie. Pentru că dacă ei se îmbolnăvesc, dacă se transmite o stare de spirit în comunitatea profesională eu nu exclud ca foarte mulţi dintre ei să spună ‘eu merg acasă’. Pentru că îmi-amintesc ce s-a întâmplat la Colectiv, toată lumea a aplaudat eforturile acestor oameni, în primele momente, dar după aia s-a găsit cineva, DNA-ul, să-i târască pe foarte mulţi dintre ei prin procese. 

Putem exclude că aceşti oameni nu vor reacţiona, printr-un instinct de conservare, şi vor spune ‘pentru ce?’. ‘Pentru ce să-mi risc sănătatea, pentru ce să-mi risc viaţa, pentru ce să-mi risc libertatea?' De aceea eu cred că acest stat trebuie să declare starea de urgenţă care îi permite să aibă o bază legală".

Vedeți video de la 16:25:


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.