Banca Mondială anunță „cea mai profundă” recesiune de după al Doilea Război Mondial. Numai anul acesta vor sărăci peste 60 de milioane de oameni


Banca Mondială anunță „cea mai profundă” recesiune de după al Doilea Război Mondial. Numai anul acesta vor sărăci peste 60 de milioane de oameni

Pandemia de COVID-19 a provocat cea mai extinsă criză economică globală începând cel puţin din 1870 şi riscă să ducă la o agravare dramatică a sărăciei în lume, avertizează Banca Mondială într-un raport.

Potrivit raportului, publicat de The Guardian și preluat de news.ro, cel mai mare număr de ţări din ultimii 150 de ani vor intra în recesiune în acelaşi timp.

Până la 90% dintre 183 de economii analizate de Banca Mondială vor avea de suferit din cauza scăderii Produsului Intern Brut (PIB) în 2020, faţă de 85% dintre ţări care au intrat în recesiune în timpul Marii Depresiuni din anii 1930.

În raportul Global Economic Prospects (GEP), banca afirmă că declinul PIB-ului mondial va fi cel mai grav după cel de-al Doilea Război Mondial.

Banca Mondială a redus semnificativ aşteptările referitoare la evoluţia economiei mondiale şi afirmă că PIB-ul global se va contracta în 2020 cu 5,2%, un declin economic de peste două ori mai mare faţă de recesiunea provocată de criza financiară din 2008.

Instituţia avertizează în special în privinţa impactului asupra celor mai sărace ţări şi anticipează că va avea loc prima creştere anuală a nivelului de sărăcie din lume din ultimii peste 20 de ani.

Activităţile economice ale celor mai dezvoltate state ale lumii se vor contracta cu 7% în acest an, din cauza perturbării grave a cererii şi ofertei, a comerţului şi a finanţelor de către pandemia de coronavirus şi restricţiile impuse de autorităţi pentru a o ţine sub control.

În schimb, în statele unde nu au fost impuse măsuri foarte stricte şi unde măsurile guvernamentale de siguranţă nu sunt atât de costisitoare, PIB-ul se va contracta cu 2,5%.

Potrivit Băncii Mondiale, 2020 va marca primul declin economic anual al acestor ţări din ultimii 60 de ani.

Veniturile pe cap de locuitor vor scădea cu 3,6% la nivel mondial, banca avertizând că milioane de oameni vor intra în sărăcie extremă.

Banca Mondială a avertizat luna trecută că pandemia va duce în sărăcie 60 de milioane de oameni în acest an, dar instituţia financiară intenţionează să crească semnificativ această estimare, în următoarele săptămâni.

Potrivit băncii, criza provocată de Covid-19 este pe cale să devină a patra cea mai gravă recesiune din ultimii 150 de ani.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.