Baronii PSD, speriați că Ghizdeanu îi dă pe mâna procurorilor. Analiza unui cunoscut politolog


Baronii PSD, speriați că Ghizdeanu îi dă pe mâna procurorilor. Analiza unui cunoscut politolog

Fostul şef al Comisiei Naţionale de Prognoză şi al Fondului de Dezvoltare şi Investiţii, Ion Ghizdeanu, a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, într-un dosar ce privește alocarea de fonduri pentru mai multe primării din ţară, mai ales către fiefurile baronilor locali ai PSD. 

În acest context, fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a analizat situația și a atras atenția că Ghizdeanu e "un tip sperios" prins în jocurile murdare ale PSD, care este dispus să dea pe goarnă procurorilor anumite informații care relevă numele celor care formează gruparea mafiotă care i-a ordonat să împartă banii baronilor locali prin FDI.

Astfel, politologul a atras atenția că Ghizdeanu a devenit o sperietoare pentru pesediști, întrebarea-cheie fiind: cine sunt cei din PSD care se sperie de informațiile pe care Ghizdeanu le-a furnizat astăzi procurorilor?

Sebastian Lăzăroiu, pe Facebook: "Citim azi un titlu - Ghizdeanu (tipul de la prognoze pe vremea PSD) a fost pus sub control judiciar pentru banii PNDL dați baronilor locali.

Ca să ințelegeți mai bine știrea care se ascunde în titlu, ar trebui să vă imaginați că respectivul, Ghizdeanu, n-a dat niciun ban baronilor, el a executat niște ordine. E doar un tip sperios, nimerit la mijloc. Nici n-apucă procurorul să termine de pronunțat cuvintele magice - "ia și scrie!", că omul a umplut deja douăzeci de pagini. Cine se sperie de cele douăzeci de pagini scrise de Ghizdeanu, asta e întrebarea de sub știre".

"Ești pe lista lui Ghizdeanu" e noul bau-bau de pe holurile din Kiseleff", a comentat Lăzăroiu la postarea sa de pe Facebook.

Subliniem că județele care au beneficiat de cei mai mulți bani din FDI sunt Neamţ, condus de baronul PSD Ionel Arsene– 625 milioane de lei, Dolj, fieful Olguței Vasilescu – 537 milioane de lei, Buzău, fieful actualului președinte interimar al PSD, Marcel Ciolacu - 512 milioane de lei, dar și Olt, fieful baronului PSD Paul Stănescu. FDI a reprezentat o găselniță a binomului Dragnea-Vâlcov care a avut scopul de a sifona banii românilor către baronetul PSD. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.