Basarabia, o povară?

Chiar dacă Republica Moldova are uneori senzația că este ignorată, în momentele de criză de la Chișinău atenția presei, a publicului și a clasei politice din România se mută de la temele interne eterne către evenimentele bulversante de peste Prut.

Așa s-a întâmplat în perioada revoluției Twitter, când de peste Prut au venit primele susțineri politice pentru manifestanți, această atitudine de deschidere concretizându-se ulterior în mărirea numărului de burse și simplificarea procedurii de redobândire a cetățeniei române.

La fel a fost imediat după embargoul comercial instituit de Rusia în 2013, când România a ridicat cotele la exporturile moldovene și a pledat în același sens cauza Republicii Moldova la Bruxelles.

Același interes a existat și de data aceasta. Mai ales că nu se întâmplă în fiecare zi în lume ca un stat să se pomenească cu două guverne care se exclud reciproc. Și apoi, e greu să rămâi axat pe inadvertențele Vioricăi Dăncilă când Maia Sandu apare pe prima pagină în Financial Times.

Așa că pe măsură ce știrile de peste Prut au început să curgă, una mai șocantă decât alta, ele și-au făcut loc pe primele pagini de ziar și în prime-time la televiziuni. Spații generoase au început să fie acordate dintr-o dată regiunii istorice, devenită cu anii o provincie independentă care plutește în derivă ca o barcă fără catarg.

La nivel politic, au ridicat multe sprâncene reținerea și chiar ambiguitatea de care au dat dovadă autoritățile române față de situația din Chișinău. Poate că acestea au fost pe undeva firești, îndreptățite de prezența în noua majoritate parlamentară a unei grupări pro-rusești. S-a spus imediat, previzibil, că moldovenii „s-au făcut frate cu dracu` ca să treacă puntea”. De aceea cuvântul de ordine a fost „prudență”.

Bineînțeles, nu se pot exclude din această ecuație nici afinitățile care ar exista între oligarhul Vladimir Plahotniuc, încolțit acum din toate părțile, și anumite cercuri influente de la București. Însă indiferent de efectul asupra factorilor decizionali ale unor asemenea legături primejdioase pe care le avansează unii cunoscătorii, e de urmărit cu ce rămânem cu toții din această cumpănă, cu ce impresii și cu câte cute pe obraz.

Dacă există o competiție nedeclarată între România și Rusia în Republica Moldova, atunci e important cine iese întărit, cu un avans moral suplimentar, din această poveste complicată de la Chișinău. Tonul tranșant al liderului de la Kremlin, în defavoarea oligarhului moldovean, îl situează pe Putin în pole-position în momentul de față, din acest punct de vedere. Mai ales în ochii basarabenilor foarte expuși și de aceea vulnerabili în fața propagandei rusești. Ceea ce Bucureștiul pare să nu înțeleagă în deplină măsură este toxicitatea lui Vladimir Plahotniuc și ratingul său negativ inegalabil în rândul populației din Republica Moldova, care îl detestă profund.

În ceea ce privește atitudinile din spațiul public, acestea nu s-au limitat la opinii de susținere a uneia dintre taberele politice de la Chișinău. Complexitatea și, mai ales, lipsa de soluții ideale din politica moldovenească au generat în mediul online, mai ales, din România reacții defetiste din partea unor lideri de opinie, care au arătat că zbaterile de peste Prut mai curând îi stingheresc decât îi mobilizează. „Să-i lăsăm să se descurce singuri” sau „N-ar trebui să ne pese de lupta pentru putere dintr-un stat eșuat”. Și altele asemenea acestora.

Se poate să fi intervenit în anumite medii din România o anumită oboseală față de problemele interminabile pe care le furnizează Republica Moldova partenerilor săi, în ciuda unor eforturi internaționale de a stabiliza acest teritoriu turbulent. Nu fac bine climatului comun nici jumătățile de măsură în problemele identitare, familiare basarabenilor, dar inacceptabile în România.

Oricum, asemenea atitudini de disociere de evenimentele din Republica Moldova, nu-i bucură pe săracii, dar orgolioșii basarabeni. Este important pragmatismul românesc în raport cu Republica Moldova, care în ultimul deceniu a produs adevărate minuni în infrastructura socială, de exemplu. Dar acesta nu poate înlocui emoția care dă sens relației dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului. Ei au nevoie în continuare să se poată privi în ochi fără să-și întoarcă privirile.