Băsescu, declarat colaborator al Securității. Fostul președinte va contesta decizia. Reacția CNSAS

Curtea de Apel București a constatat vineri calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa fostului președinte Traian Băsescu. Traian Băsescu, actualmente europarlamentar, are posibilitatea de a face recurs în 15 zile de la comunicarea sentinței. 

”Admite acţiunea. Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la C.A.B.-S a-VIII-a C.A.F. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2019, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă”, a precizat Curtea de Apel București. 

De altfel, Traian Băsescu a transmis că va contesta decizia Curții de Apel. Totodată, fostul președinte al României a menționat că simte o oarecare amărăciune întrucât a condamnat comunismul și a deschis arhivele Securității pentru a le transfera către CNSAS. Amintim că pe 18 decembrie 2006, Traian Băsescu a condamnat regimul comunist ca fiind „ilegitim si criminal”, pe baza unui Raport făcut de o comisie prezidențială de istorici care au lucrat aproape un an de zile sub coordonarea politologului Vladimir Tismăneanu.

"Este o decizie a judecătorului. Nu pot s-o contest decât legal, ca om care a ținut la construcția unui sistem de justiție. Deci voi contesta decizia la Înalta Curte. (...) Pentru mine este oarecare amărăciune după ce am condamnat comunismul, am deschis arhivele Securității și le-am transferat către CNSAS din dispoziția mea, am deschis arhivele Comitetului Central, acum să am un asemenea verdict. Voi încerca să merg până la capăt uzând de toate drepturile constituționale pentru clarificarea lucrurilor", a zis Băsescu la Digi24. 

Totodată, președintele CNSAS Constantin Buchet a declarat, vineri, că în privința constatării de către Curtea de Apel a calității de colaborator al Securității a fostului președinte Băsescu nu a fost vorba de o acțiune "împotriva" acestuia, ci de o acțiune în constatare potrivit legii asupra unor documente.

"Nu am văzut știrea. Nu este o acțiune împotrivă, este o acțiune în constatare potrivit legii asupra unor documente pe care noi le-am identificat potrivit procedurii legale acestea s-au trecut de departamentul de specialitate direcția de investigații (nota de constatare). Acesta a avenit pe masa colegiului și colegiul în plenitudinea sa în unanimitate a votat transmiterea acestor documente la Instanța de Contencios Administrativă. Aceasta este practic procedura tehnică indicată riguros și extrem de clar de legea noastră de funcționare ordonanța 24/2008", a spus vineri la Digi 24, președintele CNSAS Constantin Buchet, potrivit Mediafax.

Reiterăm că CNSAS a dat verdict de colaborare cu Securitatea în cazul fostului președinte după ce la dosarul său au apărut noi probe, potrivit cărora Băsescu și-a turnat colegii de facultate, semnând note cu numele conspirativ ”Petrov”. Potrivit CNSAS, Băsescu dădea informații la Securitate despre comportamentul, atitudinea și poziția colegilor săi față de regimul comunist.