Binomul mafiot Zamfir-Nicolae nu scapă așa ușor. PNL și USR atacă la CCR demersul PSD de a captura o instituție-cheie

USR atacă la CCR, împreună cu PNL, modificările aduse Legii concurenţei şi a modului de alegere a conducerii Consiliului Concurenţei. Amintim că modificările au fost aduse de senatorii PSD Daniel Zamfir și Șerban Nicolae, fiind adoptate ieri în Senat, cameră cu rol de for decizional, urmând să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgate.

Cei doi senatori vor să îl scoată pe preşedinte din procedura de nominalizare şi numire a preşedintelui Consiliului Concurenţei, trecând această competenţă în atribuţiile unor comisii parlamentare conduse tot de PSD-işti. Miza este postul deţinut, în prezent, de Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, care de-a lungul guvernării PSDragnea nu a acceptat să se subordoneze politic. În prezent, numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se realizează de către Preşedintele României, la propunerea Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei, cu avizul Guvernului, şi după audierea candidaţilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Mandatul lui Chirițoiu din fruntea Consiliului Concurenței expiră luna aceasta, motiv pentru care PSD încearcă să captureze încă o instituție pentru a-și face jocurile infracționale, schimbând procedura de numire a conducerii instituției pentru a numi un om servil în funcție

Senatoarea USR Florina Presadă a explicat ieri pe Facebook că PSD vrea să politizeze Consiliul Concurenței, întrucât este o instituție care reprezintă, de fapt, DNA-ul economiei de piață.

Florina Presadă: "Nu întâmplător, astăzi PSD a reușit să treacă de Senat legea prin care își subordonează Consiliul Concurenței. Prin această propunere legislativă, PSD îi scoate din schema de numire a conducerii Consiliului Concurenței pe Președinte și Colegiul Consultativ de la nivelul acestei autorități.

PSD nu face acest lucru degeaba. Consiliul Concurenței este DNA-ul economiei de piață. Astăzi acesta este în prima linie în lupta cu unele dintre cele mai urâte manifestări economice ale actualei situații de criză. Iar luna trecută a expirat mandatul lui Bogdan Chirițoiu la președinția CC - iată care era urgența!

PSD a reușit acest lucru azi pentru că de când ședințele Plenului Senatului se țin online și se votează de la distanță, senatorii PSD au reușit să aibă prezențe record la plen. Practic, PSD profită de situația de urgență pentru a-și trece toate legile prin care să își subordoneze instituții și autorități publice.

Așa cum v-am mai spus, am depus un amendament pentru a păstra actuala procedură de numire a conducerii Consiliului Concurenței, dar el a fost respins în comisia de specialitate, după ce senatorul PSD Daniel-Cătălin Zamfir a refuzat să îl supună la vot de mai multe ori.

Dincolo de rolul Președintelui în această procedură, rolul Colegiului Consultativ al Consiliului în procedura de numire a Plenului era un model de bună practică care trebuia păstrat. În mod excepțional, președinte al acestui Colegiu Consultativ a fost în trecut Jonathan Scheele, fostul șef al Delegației Comisiei Europene în România, care primise permisiunea Comisiei Europene pentru a face parte din această structură.

Sunt puține construcții sau bune practici instituționale cu care ne mândrim. PSD a reușit astăzi să elimine o astfel de bună practică.

Mi-e teamă că PSD nu știe când să se oprească din politica proastă pe care o face, nici măcar în vremuri de criză.

Iubește România cu ochii deschiși!".

Totodată, senatorul USR George Dircă a precizat că PSD vrea să controleze Consiliul Concurenței pentru a-și proteja grupurile de interese şi pentru a aproba, aşa cum a mai făcut-o, ajutoare de stat pentru firmele care cotizează la partid.

George Dircă: "Forma propusă şi adoptată de PSD şi de cei care gravitează în jurul PSD reprezintă un atac frontal la adresa unei instituţii independente, care se asigură că economia noastră funcţionează pe principii competitive, de piaţă. Controlând acest organism, PSD vrea să-şi protejeze grupurile de interese şi să aprobe, aşa cum a mai făcut-o, ajutoare de stat pentru firme care cotizează la partid. De asemenea, nu putem trece cu vederea scoaterea preşedintelui din procesul de numire al unei instituţii care trebuie să fie independentă. Consiliul Concurenţei trebuie să rămână independent de orice ingerinţă politică".