Bombonel își vrea „steluța” înapoi. Cel mai corupt politician din ultimele decenii le-a intentat proces lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban


Bombonel își vrea „steluța” înapoi. Cel mai corupt politician din ultimele decenii le-a intentat proces lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban

Fostul premier de tristă amintire Adrian Năstase a deschis un proces la Curtea de Apel București, solicitând judecătorilor să anuleze decretul nr. 1059 din 11 decembrie 2019, semnat de președintele Klaus Iohannis, prin care i-a fost retras Ordinul național Steaua României în grad de Mare Cruce.

Potrivit ziare.com, Adrian Năstase cheamă în judecată atât pe președintele României, dar și pe premierul Ludovic Orban, cel care contrasemnează decretul de retragere a decorației.

Procesul a fost deschis pe 9 martie la Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București și încă nu a primit un termen de judecată, potrivit portalului instanțelor.

"Am făcut ce am spus că voi face. Am depășit faza procedurii prealabile și am înaintat această acțiune. Sper că ea va avea rezultatul pe care îl doresc”, a spus Năstase pentru ziare.com.

În decembrie anul trecut, după ce a fost emis decretul prezidențial prin care îi era retrasă decorația, cel mai corupt politician postdecembrist, fostul premier Adrian Năstase, despre care se spune că nu era deloc mofturos la sume foarte mari, primindu-le chiar și în pungi din plastic, s-a dezlănțuit pe blogul său, acuzând că președintele Klaus Iohannis face un gest meschin.

Năstase nu a fost singurul în situația de a rămâne fără decorație, Klaus Iohannis hotărând retragerea decorațiilor acordate  mai multor persoane condamnate penal: Bucur Gheorghe, Mitrea Miron Tudor, Mucea Dorinel Mihai, Mencinicopschi Gheorghe, Cuteanu Emilian, Severin Adrian, Voiculescu Dan, Manțog Ionel, Muntean Mircia, Anghel Gh. Cristian și Jianu Irina Paula.

Klaus Iohannis a început să construiască „România normală”, anunțând că a decis să-mi retragă ordinul „Steaua României”, în grad de Mare Cruce, după ce mă invitase la Cotroceni, la recepția organizată cu ocazia Zilei naționale. Recunosc, am mers la Cotroceni crezând că, în al doilea mandat, Iohannis va încerca să ajute la o reconciliere natională, după dezbinarea din ultimii ani. M-am înșelat iar gestul său meschin de astăzi nu prevestește nimic bun. (...)

Românii mi-au acordat însă „decorația” lor, în condițiile în care după 4 ani de guvernare, PSD a obținut, în 2004, același procent la alegeri că și la intrarea la guvernare – 37%. Vom vedea ce rezultat va avea guvernul Iohannis…

Condamnarea mea în 2012 că și cea din 2014, au avut obiective politice cunoscute. Poate ar trebui să reamintesc, din când în când, felul în care am fost condamnat prin „raționamente logico-juridice” și în lipsa unor probe directe în Dosarul afișelor electorale, cu cei 971 de martori ai DNA. Sau condamnarea în dosarul Zambaccian cu probe – corpuri  delicte care includeau bancnote ce au fuseseră tipărite ulterior  de Trezoreria americană. Chiar și Băsescu, somat de clienții săi politici  (cunoscuții „intelectuali”) să-mi retragă decorația (legea oferă președintelui  POSIBILITATEA  de  retragere a ordinului) a  preferat să spună „Năstase a fost condamnat pentru o găinărie (știa el ce spune). Năstase nu și-a vândut țară. Electoratul îți poate ierta asta”, abera Năstase, în decembrie 2019, AICI.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.