MASACRU la spitalul de psihiatrie Săpoca din Buzău. Un bolnav a ucis PATRU PACIENȚI și a rănit ALȚI NOUĂ cu un stativ de perfuzie


 MASACRU la spitalul de psihiatrie Săpoca din Buzău. Un bolnav a ucis PATRU PACIENȚI și a rănit ALȚI NOUĂ cu un stativ de perfuzie

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie. Presa locală a relatat de mai multe ori, anul trecut, despre problemele de securitate de acolo după ce mai mulți pacienți au reușit să părăsească, fără probleme, perimetrul unității sanitare. DETALII AICI

Potrivit comisarul - şef Laurenţiu Pantazi, şeful IPJ Buzău, unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii. Din primele informaţii, ar fi vorba de patru morţi şi nouă răniţi grav, câteva victime având traumatisme cranio-cerebrale.

Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient, relatează agerpres.ro.

Răniţii au fost transportaţi de urgenţă cu mai multe ambulanţe la Spitalul de Urgenţă din Buzău. Patru dintre aceştia au traumatisme craniene grave. Conform news.ro, loviturile au fost atât de puternice încât le-ar fi zdrobit capetele.

„Azi noapte în jurul orei, 3-3:30, unul dintre pacienţii internați în secţia Săpoca, pe secţia de acuţi, într-un episod psihotic, şi-a agresat colegii de salon şi pacientele dintr-un salon vecin. Cei 10 pacienţi cu traumatisme au fost transportaţi la unitatea de primiri urgențe, unde s-a mai înregistrat un deces. Bărbatul este în continuare la noi în spital”, a precizat Viorica Mihălașcu, managerul spitalului, citată de stirileprotv.ro

Trei dintre victime sunt în comă. Pacienţii au peste 60 de ani, relatează news.ro.

Medicii buzoieni iau în calcul transferarea victimelor la spitale din Bucureşti, întrucât Spitalul Judeţean nu dispune de medici neurochirugi şi de o secţie cu astfel de specializare.

Victimele au probleme psihice, în general demenţă, ceea ce le-a împiedicat să reacţioneze, să strige după ajutor sau să se apere în momentul atacului.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.