Crește IMPORTANȚA României în NATO: Bulgaria se alătură politicii PRO-RUSE a Ungariei. Mizele întâlnirii Putin-Rumen Radev

  • ACP
  • Jun 6, 2019, 19:15
  • 1024

Agenția de presă bulgară Novinite a anunțat că președintele Bulgariei, Rumen Radev, va face o vizită de lucru în Rusia, la Sankt Petersburg, între 6 și 8 iunie, pretextul fiind participarea la Forumul Economic Internațional, care se va ține acolo.

Forumul este organizat de fundația Roscongress, iar agenția de presă rusă TASS este partener al evenimentului.

Deși Bulgaria este țară membră a alianței NATO și a Uniunii Europene, președintele Radev (un pro-rus notoriu) a anunțat că intenționează să dezvolte relații economice și militare cu țara condusă de Putin – ”Rusia este unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai Bulgariei – în turism, construcții, industria alimentară. Când e vorba de resursele energetice, Rusia joacă un rol fruntaș. Bulgaria importă resurse energetice din Rusia în valoare de miliarde de leva, și acest import reprezintă cea mai mare parte din tranzacțiile noastre. Sunt încrezător că e nevoie de dezvoltarea cooperării cu Rusia, indiferent de sancțiunile și contrasancțiunile americane ori europene aplicate Rusiei”.

Președintele bulgar a menționat că își dorește și extinderea cooperării în domeniul militar, a menținerii capacității de luptă a echipamentelor rusești aflate în dotarea armatei bulgare.

De asemenea, domeniul energetic este pe agenda discuțiilor din Rusia, președintele bulgar având în vedere tranzitul gazelor rusești pe teritoriul țării sale, dar și construcția centralei nucleare de la Belene, centrală proiectată de Atomenergoproekt, din URSS, încă din anul 1987.

Rumen Radev, filorus cunoscut, s-a mai întâlnit cu Putin în 2018, la Sochi, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la declararea independenței Bulgariei.

Acum el își declară practic intenția de a se alinia politicii pro-ruse a președintelui Ungariei, Orban, care și-a pus în bună parte țara la dispoziția Rusiei, deși aceasta este țară inamică a Europei, a NATO și a întregii lumi libere - mai multe detalii AICI.