Camera Reprezentanţilor deschide dezbaterile în vederea unei inculpări istorice a lui Donald Trump. Președintele SUA se consideră nevinovat

Camera Reprezentanţilor din SUA a deschis miercuri o dezbatere istorică în vederea unei inculpări (”impeachment”) a președintelui Donald Trump, care este pe cale să devină al treilea preşedinte din istoria Statelor Unite vizat de destituire.

Potrivit The Washington Post, discuţiile, care urmează să dureze cel puţin şase ore în Camera inferioară a Congresului, majoritar democrată, urmează să conducă la adoptarea celor  două articole ale inculpării preşedintelui republican, respectiv abuz de putere şi obstrucţionarea bunei desfăşurări a activităţii Congresului.

Între timp, Donald Trump şi-a clamat din nou nevinovăţia.

”Vă vine să credeţi că voi fi inculpat azi de stânga radicală (...), DEŞI N-AM FĂCUT NIMIC RĂU?”, a scris pe Twitter președintele SUA.

Într-o capitală federală tensionată după cele trei luni de procedură, Camera inferioară îşi va exercita astfel ”una dintre puterile sale cele mai solemne pe care i le garantează Constituţia”, a subliniat marţi liderul democraţilor în Congres, Nancy Pelosi.

Senatului îi revine să organizeze apoi procesul lui Donald Trump, probabil în ianuarie.

Republicanii, care deţin controlul în această Cameră, au avertizat deja că preşedintele va fi achitat.