EXCLUSIV. Carantina ca o deportare. Românii din străinătate, purtați cu zilele pe drumurile ostile ale patriei în autobuze neîncălzite, sunt epuizați, nemâncați, dezhidratați și înghețați: „De aici ori la spital, ori la cimitir”

În discursul adresat națiunii la debutul dezastrului produs de coronavirus în Europa, președintele Franței Emmanuel Macron spunea că „suntem în război (împotriva unui inamic nevăzut)”. Sintagma a fost preluată și de autoritățile noastre care emit ordonanță militară după ordonanță, s-au derogat de la CEDO și luptă cu „inamicul nevăzut” care s-a aciuat al naibii de bine prin spitale și prin mințile cetățenilor.

Astăzi, alături de coronavirus, micul „inamic nevăzut”, românul din țară și autoritățile care gestionează „războiul” au mai născocit un adversar: românul care vine din străinătate, dintr-o zonă roșie, care se întoarce parcă special acasă să complice lucrurile. În realitate însă prea puțin revin, zilele astea, în România în plimbare sau ca să facă turism de Paști.


Marius Sava, lucrător în construcții în Londra, al cărui șantier s-a închis de câteva săptămâni, vine acasă, la Vaslui, nu pentru a petrece sărbătorile în familie, ci pentru că nu mai are de lucru, nu are cu ce trăi în Marea Britanie pe timpul lockdown-ului despre care e nu se știe cât va dura.

Spune că știa că-l așteaptă două săptămâni de carantină instituționalizată când a pornit spre țară, dar și-a asumat întreaga situație. Ba chiar s-a autoizolat trei săptămâni înainte de plecare. Însă nici în cele mai sumbre scenarii nu-și imagina că faza premergătoare carantinei propriu-zise - drumul de la Nădlac la Vaslui (care este încă în derulare la momentul scrierii acestui articol) - va semănă cu o deportare.

„Suntem transportați cam cum erau evreii de către nemți. În autobuze neîncălzite, lăsați prin parcări unde ne rupem dinții din gură, clănțănind de frig și ajungând să evităm hipotermia în wc-urile publice din aceste parcări care, culmea, au căldură. Însă ca tortura să fie deplină, jandarmii, care stau la căldură în mașinile de serviciu, vin și deschid ușile. Suntem tratați cu ostilitate de către toată lumea. Ca niște ciumați, ca niște paria. Ca niște vite care nu au niciun drept și nicio libertate. Ni se tot repetă refrenul ăsta: dar la ce vă așteptați?! Nu știați ce e în România?! Cred că nici pe vremea lui Ceaușescu, într-un stat totalitar, nu era așa de rău. Nu ni se spune nimic. Nu ni se dă nicio informație. Ca să nu mai vorbim despre faptul că - fiind puși toți laolaltă - dacă sunt printre noi, îi pot îmbolnăvi și pe cei sănătoși. Senzația mea, după patru zile petrecute pe drumuri, e că finalul acestei carantine va fi pentru cei mai mulți dintre noi fie la spital, fie la cimitir”, a declarat Marius Sava pentru podul.ro.

„Am fost preluați aseară de la Vama Nădlac, cam în jurul orelor 23.00 și pe la 01.00 dimineața am fost lăsați într-o parcare, la aproximativ 40 de kilometri de vamă. Era un frig de îți rupea oasele. Simțeai cum îți îngheață sângele în vene și ca să evităm hipotermia, ne-am dus să ne încălzim în toaleta publică. Am fost preluați apoi de un alt autobuz. Tot neîncălzit. Acum suntem la Sebeș (marți dimineață ora 8.00), terminați de frig și de oboseală și nu știm ce va fi mai departe cu noi. Sunt și niște corturi din prelată pe aici și niște paturi de campanie în care teoretic ne-am putea odihni. În cort e însă la fel de „cald” ca afară. Și nici măcar o pătură să ne învelim nu există. În rest, nimeni nu ne spune nimic. Ni se vorbește superior și arogant și suntem luați mereu la rost. Nu avem de unde să ne cumpărăm mâncare și apă. Nu avem pretenții să ne dea statul ceva, ci doar să putem să ni le procurăm noi. Ce am avut pe drum s-a terminat. Iar un sandviș banal la Nădlac costă 50 de lei. Chiar și pentru mine care sunt obișnuit cu viața scumpă de la Londra e o sumă uriașă”, mai spune Marius Sava.

Imaginile din galeria atașată acestui text sunt făcute de el marți dimineață.