Cele patru medicamente vitale cu care sunt tratați pacienții cu COVID-19 în România. Nu se găsesc în farmacii, iar unele costă o avere!


Cele patru medicamente vitale cu care sunt tratați pacienții cu COVID-19 în România. Nu se găsesc în farmacii, iar unele costă o avere!

Jurnalistul Emilian Isăilă de la siteul politiknews.ro a reușit să afle care este schema de tratament folosită de Institutul “Matei Balș” pentru pacienții diagnosticați cu COVID-19.

Este vorba despre patru medicamente, folosite, de altfel, de medicii din întreaga lume pentru tratarea cazurilor de coronavirus: Tamiflu, Kaletra, Chloroquine (Plaquenil) și Remdesivir.

Medicamentele nu se găsesc în farmacii. Cele mai multe dintre ele sunt distribuite prin programele naționale de sănătate. Kaletra e un compus ce e utilizat în tratarea HIV. Altele sunt experimentale, cum e Remdesivir. Acesta nu se distribuie decât cu acordul companiei producătoare. Tamiflu, cel mai cunoscut, se eliberează exclusiv cu rețetă.

Tamiflu este un antiviral care a fost folosit în 2013 pentru tratarea cazurilor de gripă aviară și H1N1.

Este indicat să fie folosit în primele 48 de ore de la declanșarea infecție pentru a avea mai multe rezultate.

Kaletra este un medicament folosit în tratamentul împotriva infectării cu HIV. Este compus, de fapt, din două medicamente – Lopinavir și Ritonavir. 

Nu se găsește în farmacii, dar este un medicament aflat pe lista programului național pentru tratarea persoanelor infectate cu HIV.

O cutie cu 120 de comprimate e listată cu un preț de 1.108,13 lei, iar un flacon cu două soluții injectabile, una de Lopinavir și una de Ritonavir, costă 602,93 lei.

Chloroquine (Plaquenil, Clorochină, Hidroxiclorochina) este al doilea medicament folosit în lupta împotriva coronavirusului. Chloroquine e, de fapt, utilizat în tratarea malariei. 

Remdesivir este a treia soluție de tratament împotriva coronavirusului. Din păcate, acest medicament nu este omologat.

A intrat în faza de testare pe oameni. A fost folosit pe scară redusă în spitalele din Wuhan, China, dar și în statul Washington, SUA.

Mai multe detalii AICI

Reamintim că managerul Institutului Matei Balș, Adrian Streinu-Cercel, a precizat recent că primul vârf al epidemiei de coronavirus va fi după Paște. „Avem două valuri care vor fi foarte active. Primul după Paștele catolic, al doilea după Paștele ortodox. Se adună familia la masă. Acest lucru fiind cunoscut, calculele sunt ușor de estimat. Dacă punem alături de această întrunire familială un interval de 7-8 zile, cât este incubația medie, vom avea vârfuri de apariție a incidenței îmbolnăvirilor. Ne așteptăm să apară îmbolnăvirile. Vor fi cu un potențial sever", a precizat Streinu-Cercel

CITEȘTE ȘI: China anunță zero cazuri locale de infectare cu coronavirus! O nouă catastrofă pândește însă după colț: cazurile de import care ar putea genera un nou val epidemic

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.