Carmen Dumitrescu devoalează impostura Vioricăi: "Prostul, la locul nepotrivit, chiar și bine intenționat, devine la fel de periculos ca un asasin în serie"


Carmen Dumitrescu devoalează impostura Vioricăi: "Prostul, la locul nepotrivit, chiar și bine intenționat, devine la fel de periculos ca un asasin în serie"

Premierul Viorica are impesia și vrea să lase impresia că e alt om după ce a intrat Liviu Dragnea la pușcărie, că dispune de mai multă libertate, iar pe cale de consecință nu va mai comite aceleași catastrofe naționale. 

Cu toate acestea, jurnalista de la Liber în Teleorman, Carmen Dumitrescu, devoalează impostura în care se află Viorica Dăncilă la Palatul Victoria, dar nu numai, întrucât situația a fost similară și pe perioada celor două mandate de europarlamentar, acutalul premier fiind pierdut în ambele funcții din punct de vedere identitar. Astfel, jurnalista evidențiază că Viorica era cu adevărat ea pe perioada când era la Videle, iar acum și-a depășit cu mult condiția și nu înțelege ce i se întâmplă.

Totodată, Carmen Dumitrescu atrage atenția că Dăncilă nu realizează că "prostul, la locul nepotrivit, chiar și bine intenționat, devine la fel de periculos ca un asasin în serie".

Redăm textul scriitoarei Carmen Dumitrescu:

"Nu te ambala, coană Veo! Nici acum nu ești tu. Pentru că asta ar presupune că tu ești om de stat. Responsabil, serios, capabil să pună strategii în fapt și să construiască o țară din propriile ei resurse.

Nici înainte de a fi premier n-ai fost tu. Când ai devenit europarlamentar, fără să știi cum și de ce, erai la fel de pierdută identitar. În nouă ani de Bruxelles n-ai înțeles o secundă de ce ești acolo și în ce măsură un om poate schimba lumea. Alt om, nu tu! Că tu nici engleză n-ai fost în stare să înveți în atâția ani, deși ți-ai pus engleza în CV.

Știi când erai tu? Când erai la Videle. Atunci erai tu. Când pregăteai sarmale și împărțeai și femeii de serviciu care mătura scara. Când înfiai un copil amărât și încercai să îi deschizi orizonturi la care probabil n-ar fi avut altfel acces. Când erai o femeie normală, care trăia normal și înțelegea că viața e despre puținul pe care îl poți oferi altuia, schimbându-i astfel perspectiva. Atunci da, erai tu. Și era frumos că erai așa. Și îți respectai nivelul.

Acum, că ești cu muuuult deasupra nivelului tău maxim, nici măcar nu mai poți înțelege ce ți se întâmplă. Că tu n-ai muncit să te construiești. Ai fost construită gata pe alte măsuri decât ale tale. Așa că e normal să ai impresia că până acum n-ai fost tu. Deși tu nu esti tu decât la Videle. Unde era locul tău, dat de Dumnezeu, nu de Dragnea.

Și așa se transformă o femeie bună într-o ticăloasă: lăsându-se purtată dincolo de nivelul ei și refuzând să înțeleagă că prostul, la locul nepotrivit, chiar și bine intenționat, devine la fel de periculos ca un asasin în serie", a scris Carmen Dumitrescu pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.