Carmen Dumitrescu explică de ce NU trebuie blamat Klaus Iohannis pentru episodul în care nu a reacționat atunci când un militar a leșinat în proximitatea lui


Carmen Dumitrescu explică de ce NU trebuie blamat Klaus Iohannis pentru episodul în care nu a reacționat atunci când un militar a leșinat în proximitatea lui

Jurnalista și scriitoarea Carmen Dumitrescu explică de ce nu trebuie blamat Klaus Iohannis pentru momentul în care nu a avut nicio reacție atunci când, la Ziua Marinei, un soldat a leșinat în timp ce președintele ținea un discurs. 

Concret, Carmen Dumitrescu precizează că lipsa de reacție a președintelui Klaus Iohannis nu a reprezentat de fapt un episod oribil, ci ține de felul în care omul, de obicei, se concentrează când susține un discurs în fața unei mulțimi, iar în acele momente "nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai observi lucrurile așa cum ai face asta în condiții de relaxare". 

Redăm mesajul scriitoarei Carmen Dumitrescu:

"Știu că a fost azi o ditamai dezbaterea legată de Iohannis și "nesimțirea" de a nu observa un om căzând în apropiere. Știți deja că nu sunt vreun fan al lui Iohannis, deci nu pot fi bănuită că-l apăr aiurea sau că sunt subiectivă. Așadar, deși faza pare oribilă, în realitate nu e chiar așa. Cei care au mai susținut discursuri în fața unei mulțimi știu ce zic eu aici. Se întâmplă ceva cu omul care trebuie să vorbească în fața mai multora. E o emoție, care te face să te focusezi pe ce ai tu de spus acolo. Și nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai observi lucrurile așa cum ai face asta în condiții de relaxare. Îmi amintesc că eu, când am avut de zis chestii unui public, eram atât de prinsă de dorința de a fi coerentă și asertivă, încât dacă afară exploda o bombă, nu m-aș fi prins. E o chestie omenească, zic eu. Părerea mea e că avem cu totul alte motive să-l judecăm pe Iohannis. Dar că nu a văzut agitația de lângă el în timp ce vorbea, prin extensie dacă luăm în calcul televiziunile, în fața a milioane de oameni, asta nu mi se pare de blamat", spune Carmen Dumitrescu. 

Redăm video cu momentul la care face referire Carmen Dumitrescu:



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.