Cărturarul luptător

Când dispar marii luptători ai Basarabiei, durerea mulţimilor derutate  se numără în ore sau zile. Iar autorităţile făţarnice şi antiromâneşti de la Chişinău, ca şi în cazul lui Ion Ungureanu sau Alexandru Moşanu, vor evita să transforme ultimul drum în zi de doliu din considerentul că „naţionaliştii nesupuşi” îşi servesc poporul şi nu pe ei. Doar batalionul sacru, în avangarda căruia s-a aflat  de la începuturi Vlad Pohilă, va coborî drapelele în bernă şi va cere învoirea Celui de Sus să-l aşeze în galeria ilustră a neamului românesc  şi să-i îngăduie să îngrijească şi din ceruri Grădina cu flori eterne a limbii române.

Viaţa unor oameni erudiţi ca Vlad Pohilă  nu a fost una însoţită de egoism, bunăstare, titluri academice  şi recunoaştere ştiinţifică. Dimpotrivă. Dacă am avea posibilitatea să privim filmul vieţii lui Vlad Pohilă, am rămâne surprinşi de eroismul şi zbaterile sale îndelungate pentru a ajunge la statutul cărturarului autentic fără a plăti bir ideologiei imperiale şi a face concesii ruşinoase. A ales viaţa de pustnic pentru a fi liber să-şi spună rugăciunile în limba română, să aibă oricând dreptul -- fără învoire, cenzură şi botniţă -- să-şi scrie opera în limba română , să poată iubi nestingherit Basarabia natală, neamul său şi România-Mamă.

Încă în anii de studenţie (1970-1975), el căuta adevărul în afara cursurilor universitare  şi manualelor oficiale. Cu o pregătire temeinică din familie, cu rude apropiate refugiate în 1944 în dreapta Prutului, tânărul student nu a înghiţit otrava teoriei staliniste că moldovenii şi românii sunt două popoare diferite şi vorbesc două limbi diferite.  A înţeles destul de repede că arma cea mai puternică a unui intelectual basarabean sunt  cunoştinţele profunde şi voinţa de a nu te lăsa corupt sau strivit de regimul sovietic. A făcut carte foarte serioasă şi a  ales să servească neamul românesc  şi să lumineze poporul.  Ceea ce a şi înfăptuit de-a lungul a peste patru decenii cu o dăruire impresionantă, cu preţul vieţii personale şi a carierii ştiinţifice. Cu preţul marginalizării şi singurătăţii intelectualului onest, blamat  de cohortele de colaboraţionişti şi carierişti, care în anii de ocupaţie sovietică îl acuzau de naţionalism românesc, iar după Independenţă de subminarea statalităţii moldoveneşti.

Vlad Pohilă a avut mai multe visuri şi un singur Ideal. Când l-am cunoscut la Universitate în anul 1971 visa la cărţi. Diverse, frumoase şi cât mai multe în limba română. Avea un dar aparte de a te convinge să citeşti cărţi de valoare, studii sau manuscrise din alte veacuri.  Ştia fiecare enciclopedie, operă sau ediţie rară în care bibliotecă din Chişinău se află. Înzestrat cu mult har, îi lipsea doar talentul să-şi ascundă dragostea faţă de frumuseţea limbii materne, faţă de marile personalităţi ale istoriei şi culturii române. Se zidea între cărţi şi trăia între ele cu evlavia peregrinului înconjurat de lucruri sfinte. După absolvire, convingându-se ce propagandă dezgustătoare, antiromânească se făcea în redacţii şi academie, s-a reprofilat şi a plecat la Moscova să lucreze ghid în turismul internaţional.  Din câte îmi povestea, în acei ani a cunoscut fericirea, fiindcă ghida grupurile turistice din România şi legase zeci de prietenii cu românii de peste Prut şi din diferite ţări ale lumii. Prin ei atingea pământul Patriei-Mame, prin ei şi-a adunat o discotecă şi bibliotecă de cărţi româneşti, poate una dintre cele mai bogate din Basarabia înstrăinată.

Recunoştinţa fiind o floare lipsă sau pe cale de dispariţie la majoritatea consângenilor, ştiu că inimosul coleg de breaslă a fost un mare filantrop şi a ajutat dezinteresat foarte mulţi moldoveni, a trudit adeseori pentru alţii fără să primească un ban sau să audă cuvântul „mulţumesc”. Pe cont propriu, supravegheat şi expus pericolului de a ajunge şomer, în perioada moscovită a ajutat mulţi intelectuali basarabeni să-şi organizeze propriile biblioteci în limba română. Ani la rândul, ghidul  Vlad Pohilă a jucat excelent rolul „Caprei cu trei iezi”, aducând de la Moscova la Chişinău desagii încărcaţi cu cărţi româneşti. Repet: cu riscuri enorme, în anii de ocupaţie sovietică, a ajutat generaţii de intelectuali basarabeni să-şi întemeieze o bibliotecă personală de carte românească.  El permanent a avut convingerea că prin formarea unei intelectualităţi naţionale se va ajunge, inevitabil, şi la luminarea şi deşteptarea maselor largi de moldoveni. Ceea ce s-a şi produs în anii de trezire naţională 1986-1991.

Mişcarea de Eliberare Naţională i-a dezlegat aripile largi şi Vlad Pohilă a devenit un lider spiritual. Cunoştinţele sale enciclopedice l-au ajutat să dăruiască poporului reînviat  cărţi şi articole încărcate de argumente, să convingă masele dezmorţite să-şi ceară drepturile legitime la limba română şi alfabetul latin. Puţini cunosc, dar Vlad Pohilă a organizat în taină tipărirea primului număr al „Glasului Naţiunii” în grafie românească la prietenii săi din Lituania. Tot el aduce acasă camionul încărcat cu tirajul interzis, fiind vânat de securiştii sovietici pe o distanţă de peste două mii de km. În condiţii de teroare, cărturarul  trece pe baricade împreună cu intelectualitatea de creaţie şi cu toţii fac front comun cu poporul. Această unitate miraculoasă dintre intelectuali şi popor  aduce cele mai mari victorii. Vlad Pohilă, prin mesajul său public unificator din acei ani, are o contribuţie majoră la consolidarea forţelor naţionale şi democratice. Opera sa imensă, diversificată şi împrăştiată, adună basarabenii sub Tricolorul românesc şi îi apropie de idealul vieţii lui Vlad Pohilă – Reunirea Basarabiei cu Patria-Mamă şi reîntregirea poporului român.  

Nu putem rosti cuvântul adio prietenului şi fratelui românilor basarabeni, fără să privim la obrazul gros al unor instituţii pretins naţionale şi ştiinţifice. Este o ruşine pentru Academie că oameni ca Vlad Pohilă, cu dicţionare şi cărţi, cu revista „BiblioPolis” şi serialul „Calendar Naţional” în spate, a fost tratat ca un pasager,  fără onorurile cuvenite din partea forului ştiinţific. Evident că Vlad Pohilă, în modestia şi cuminţenia lui proverbială, nu a avut nevoie de titlul de academician şi nici de chitia ceea de „Doctor Honoris Causa”, nici de academia pusă în buzunarul partidelor de la putere. Voi, flămânzilor de titluri şi deşertăciuni,  aţi avut nevoie de numele lui ca să aveţi măcar câteva personalităţi să vă salveze instituţia naufragiată de atâta timp în mlaştina sovietică.

Plecarea subită a unui jurnalist şi cărturar  de dimensiunea enciclopedică a lui Vlad Pohilă, care a dăruit poporului său o ladă de zestre doldora de bijuterii şi nestemate, a lăsat moştenire zeci de materiale ştiinţifice şi sute de articole şi emisiuni educative, nu poate să nu pună pe gânduri o populaţie tot mai lipsită de intelectuali, de luptători şi oameni de cultură. Pierderile în lanţ din ultimele două decenii, marginalizarea sau scoaterea din circuit a personalităţilor de valoare, care au constituit nucleul Mişcării de Eliberare Naţională şi au orientat Basarabia spre România şi Europa, aducerea în prim-plan a plevuştii, politicaştrilor, profitorilor şi scandalagiilor, e un semn cât se poate de clar că rămânem tot mai dezgoliţi în faţa viforniţelor siberiene, a marionetelor dodoniste şi a „naţiunii civice moldoveneşti”.  Înstrăinaţi de cauza naţională, împărţiţi în partiduţe, dezbinaţi de idolii de lut, încărcaţi de ură unul împotriva altuia, suntem transformaţi treptat într-o turmă jalnică şi devenim o pradă uşoară în gheara monstrului, care revine în forţă pe pământul Basarabiei.   

Încă unul dintre liderii spirituali ai Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia pleacă spre ceruri cu sufletul amărât că nu a prins reîntregirea naţiunii române. A fost un mare cărturar şi luptător, a fost un Om blând, care respecta şi ţinea sincer la oameni, a fost un Om care iubea neamul românesc şi avea o inimă cât icoana României întregi. O viaţă întreagă s-a aflat în bătaia puştii cu lunetă, dar a ţinut Tricolorul sus. Astăzi ne transmite Drapelul, Idealul şi Îndemnul să-i continuăm cauza!

Adio, drag prieten!  Dumnezeu să te odihnească şi să-ţi îngăduie, pe săturate, să priveşti din ceruri Grădina Maicii Domnului -- România întreagă!

(Sursa articolului: Natura)