CCR, "organism interlop"! Cum pot cetățenii să contribuie la dinamitarea toxicei Curți Constituționale


CCR, "organism interlop"! Cum pot cetățenii să contribuie la dinamitarea toxicei Curți Constituționale

Fostul consilier prezidențial Sebastial Lăzăroiu analizează, în cadrul mai multor postări pe Facebook, cum pot cetățenii să contribuie la desființarea actualei CCR, o așa-zisă Curte Constituțională care, de fapt, este totalmente politizată. 

Astfel, politologul atrage atenția că cel mai important pas este reprezentat de alegerile parlamentare din 2020, în urma cărora PNL și USR-PLUS trebuie să obțină împreună cel puțin 66%, pentru a forma o majoritate în Parlament de două treimi, pentru a putea astfel implementa o reformă constituțională care ar duce și la depolitizarea CCR. 

Mai mult, Lăzăroiu subliniază că pentru a se ajunge la revizuirea Constituției, cetățenii ar trebui să nu își irosească votul pe partidele mai mici: "Un Parlament format din USR+, PNL, PSD și, inevitabil, UDMR, în care PNL și USR+ ar putea avea 2/3 după redistribuire (ceea ce nu e deloc imposibil dacă ne uităm pe rezultatele alegerilor din 2019 și pe cele mai recente sondaje) are șanse să facă reforma constituțională.

Vreți partidulețe și alianțe electorale liliputane în Parlament? E OK, vă înțeleg, și mie îmi plac miniaturile, dar luați-vă gândul de la reforma constituțională și obișnuiți-vă cu multe din fețele patibulare din actuala Curte, pentru că o să le vedeți des în următorii mulți ani".

Sebastian Lăzăroiu: Singura șansă pentru țara asta e ca PNL și USR+ să facă majoritate constituțională după parlamentare (66%), iar PNL să mai lase sfiala de fată mare și să bage buldozerul în instituțiile care țin țara pe loc. Constituția asta are 30 de ani vechime, a fost revizuită o singură dată nesemnificativ și și-a dovedit pe deplin limitele. Iar una dintre limite este că un organism interlop ne învață pe toți cum se citește cărțulia aia. (sursa: AICI)

Sebastian Lăzăroiu: Multă lume exasperată de Curtea Constituțională și de deciziile ei, în mare parte politice sau în favoarea unor grupuri de privilegiați sau infractori, întreabă ce pot face cetățenii pentru a scăpa de acest parazit instituțional.

Păi, pot face ceva chiar anul ăsta la alegeri.

De ani de zile, nu de acum, e nevoie de o reformă constituțională. Nu s-a făcut pentru că n-a existat o majoritate constituțională solidă (cu excepția USL, dar nici USL nu era destul de omogen). Asta înseamnă 2/3 din Parlament.

Teoretic, poți forma o majoritate constituțională solidă cu oricâte partide. Practic, cu cât sunt mai multe partide, cu atât șansele revizuirii Constituției scad spre zero. Și, nota bene, din nicio majoritate constituțională nu poate face parte UDMR. Ei au obsesiile cunoscute și blochează orice revizuire pentru gărgăunii din capul lor.

Ce înseamnă asta? Înseamnă, în primul rând, să nu mai irosiți votul pentru partide mici, cel puțin mandatul 2021-2024 - o fereastră nesperată pentru reforme profunde. Cu cât intră mai multe partide mici în Parlament, cu atât e mai probabil să stăm cu cloaca de la CCR așa cum e azi.

Un Parlament format din USR+, PNL, PSD și, inevitabil, UDMR, în care PNL și USR+ ar putea avea 2/3 după redistribuire (ceea ce nu e deloc imposibil dacă ne uităm pe rezultatele alegerilor din 2019 și pe cele mai recente sondaje) are șanse să facă reforma constituțională.

Vreți partidulețe și alianțe electorale liliputane în Parlament? E OK, vă înțeleg, și mie îmi plac miniaturile, dar luați-vă gândul de la reforma constituțională și obișnuiți-vă cu multe din fețele patibulare din actuala Curte, pentru că o să le vedeți des în următorii mulți ani. Și, mai mult, s-ar putea să vă treziți peste noapte, după o decizie a lui Dorneanu, într-o "monarhie republicană" sau cine știe ce hibrid rezultat din încrucișarea unei valize cu bani cu un pocnit din degete de la Kremlin. (sursa: AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.