VIDEO. Ce boli grave au tinerii pensionari Ionuț Sindile și Sebastian Cucoș, torționarii feroce de la 10 august


VIDEO. Ce boli grave au tinerii pensionari Ionuț Sindile și Sebastian Cucoș, torționarii feroce de la 10 august

La 10 august 2018 erau în mare formă, se agitau prin fața Guvernului și dirijau cu gesturi de apucați legiunile de jandarmi înfierbântați contra populației amețite de gaze. Pe Ionuț Sindile l-am văzut în filmările de noapte ale celor de la Passport Productions (captură foto jos). Suplu, sportiv, energic și hotărât, cu o privire sticloasă, de mercenar care nu simt nimic. Era la acel moment adjunctul șefului Sebastian Cucoș. Acesta din urmă nu a fost filmat atunci, dar din cel puțin două surse am auzit aceeași poveste: era supărat pe Klaus Iohannis care-l ținea într-un umilitor interimat de prea multă vreme. Și-l înjura pe președinte de mama focului pe la 4 dimineața, pe 11 august, după masacru, în parcarea publică de lângă Piața Victoriei.

Un an mai târziu, pe Cucoș, ajuns printr-o rotire clasică de cadre subalternul lui Ionuț Sindile, îl regăsim implicat în diversiunea din Valea Uzului când chipurile românii și maghiarii își disputau morții din cimitir. Rumen la fața și cu un discret început de burtă, Cucoș nu părea să aibă vreo suferință fizică, astfel că pensionarea sa din motive medicale, peste doar câteva luni de la acel incident nefericit (detalii AICI), ne-a cam luat prin surprindere (deși zvonuri despre asemenea intenții circulau deja). Pensionarea prematură a lui Cucoș (45 de ani), pe motiv de boală la un picior, a fost anunțată pe 4 marie chiar de șeful său, ministrul Marcel Vela, pe care abia ce-l dusese cu vorba, tergiversând cât de mult s-a putut desecretizarea convorbirilor prin sistemul radio de la protestul din data de 10 august 2018. Dar așa e-n sistem.

Zilele trecute am aflat că a dat boala și-n Ionuț Sindile, care a decis astfel că nu mai poate lucra niciodată în viață și că este necesar să se retragă la pensie. La doar 42 de ani. Sindile ar suferi de probleme la inima, scrie g4media.ro care a aflat informația pe surse.

Prezent joi la sediul DNA, Sindile a simțit aproape de ureche răceala metalului unei perechi de cătușe fluturate de protestatarul Marian Ceaușescu, care este convins că atât el, cât și ceilalți șefi din Jandarmerie vinovați pentru represiunea de la 1 august nu vor scăpa nepedepsiți.

Sindile a fost la DNA pentru a i se prezenta acuzaţiile cu privire la încasarea nejustificată a unor sume de bani pentru sute de ore suplimentare. El este urmărit penal de către procurorii anti-corupție, alături de actualul şef Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, și de generalul Constantin Florea, fiind acuzați că ar fi încasat, în cursul anului 2020, drepturi băneşti în sumă totală de 79.852 lei reprezentând ore suplimentare, fără vreo justificare legală bazată pe vreo dispoziţie a şefului ierarhic superior şi fără vreun temei care să justifice caracterul operativ sau neprevăzut al activităţilor desfăşurate.
Sindile este originar din Teleorman, fiind considerat un apropiat și un obidient fidel al cuplului pesedist de tristă amintire Liviu Dragnea-Carmen Dan.



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.