Ce MOȘTENIRE lasă în PUȘCĂRII ministrul infractorilor: Tudorel Toader a SUBMINAT în mod premeditat sistemul PENITENCIAR

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor salută debarcarea controversatului Tudorel Toader din funcția de ministru al Justiției, chiar dacă, potrivit unui comunicat de presă, măsura a fost luată pentru motive greșite și mult, mult prea târziu.

Tudorel Toader ar fi trebuit demis, susțin sindicaliștii, pentru incompetență și indolență, nu pentru că n-a realizat în totalitate ”obiective politice izvorâte din interese penale”.

Tudorel Toader a subminat sistemul penitenciar prin blocarea investițiilor necesare modernizării penitenciarelor, vasalizarea prin împuterniciri repetate și deseori ilegale a managementului sistemului penitenciar, subfinanțarea acestuia și ignorarea deficitului sever de personal și a nevoili de a asigura dotări corespunzătoare pentru ca activitatea să se desfășoare în bune condiții. Toate aceste probleme au fost discutate în mod repertat, niciodată rezolvate. Nici măcar parțial.

Abuzuri și incompetență în gestionarea sistemului penitenciar

În pofida declarațiilor publice și a solicitării exprese a CEDO, volumul investițiilor în penitenciare s-a redus cu peste 200% în mandatul lui Tudorel Toader,  situație criticată de altfel deschis de către reprezentanți ai arcului guvernamental (pecum fostul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc). Atât penitenciarele noi cât și modernizările promise în penitenciarele vechi rămân simple declarații, după ce planurile de investiții au fost ținute la sertar cu lunile.

Deși a criticat împuternicirile în serie la alte instituții, în sistemul penitenciar, fostul ministru Toader a blocat orice concurs pentru funcții de director, vasalizându-și aceste funcții prin împuterniciri repetate și deseori ilegale peste termenul de 1 an. Surprinzător: au fost anunțate concursuri, au fost derulate probe, însă acestea n-au fost finalizate, unele timp de 2 ani.

Fără a intra în detalii, reamintim că pentru aceste nereguli fostul ministru Tudorel Toader a fost chemat să răspundă în fața instanțelor civile și penale. Cele civile s-au pronunțat deja, anulând ordine și decizii care împiedicau acordarea unor drepturi pentru personalul din penitenciare ori împiedicau exercitarea atribuțiilor organizațiilor sindicale. Mai rămâne ca și instanțele penale să demonstreze că și miniștrii Justiției trebuie să respecte legea.

Siguranța penitenciarelor și a comunității, în pericol

În mandatul Tudorel Toader la Justiție au avut loc peste 8.700 de incidente negative în penitenciare. Între timp, peste 16.000 de deținuți au beneficiat de reducerea cu 1/5 a pedepselor, populația penitenciarelor s-a redus temporar cu aproape 7.000 de deținuți, ca urmare a legii recursului compensatoriu. Infractorii au fost practic trimiși înapoi în comunitate, de unde peste 70% se vor întoarce în următorii ani după ce vor fi comis noi infracțiuni.

Și personalul din penitenciare a avut de suferit. Deficitul de resurse umane rămâne unul sever, conform standardelor de personal aprobate de către chiar ministrul Justiției, fiind cu aproape 8.000 de angajați mai puțini față de necesar, situație care generează în continuare ore suplimentare care nu pot fi recuperate. Încă sunt peste 1 milion de ore suplimentare neplătite personalului din penitenciare, chiar dacă din aprilie 2018 a început plata orelor suplimentare curente ca urmare a acțiunilor sindicale.

 După ce Ministerul Justiției a anunțat suspendarea plății unor drepturi precum orele suplimentare motivat de faptul că bugetul alocat este insuficient, majoritatea angajaților din penitenciare au notificat referitor la refuzul de a executa ore suplimentare, iar conducerea interimară a sistemului penitenciar gestionează cu greu această situație ce va duce, inevitabil la blocarea penitenciarelor.