CEDO condamnă Rusia în cazul ARESTULUI la domiciliu impus opozantului Aleksei Navalnîi

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Rusia pentru arestul la domiciliu şi impunerea de restricţii în 2014 împotriva lui Aleksei Navalnîi, principalul oponent al preşedintelui Vladimir Putin, cu scopul - conform acesteia - de a-i ”restrânge activităţile politice”, informează AFP.

”Arestul la domiciliu nu a fost justificat. Este evident că tratamentul la care a fost supus era destinat să restrângă activităţile sale publice”, notează CEDO în hotărârea sa, potrivit Agerpres, menţionând încălcarea articolelor 5 (dreptul la libertate şi siguranţă), 10 (libertatea de expresie) şi 18 (limitarea utilizării restricţiilor privind drepturile) ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

”Aceste măsuri au urmărit acelaşi scop constând în înăbuşirea pluralismului politic şi au avut o raţiune ascunsă”, adaugă Curtea.

Moscova a impus în 2014 arest la domiciliu împotriva lui Navalnîi în cadrul anchetei deschise cu doi ani înainte împotriva sa şi a fratelui său, Oleg, pentru escrocherie faţă de societăţile Multidisciplinary Processing şi Yves Rocher Vostok şi pentru spălarea de venituri rezultate din tranzacţii ilegale.

Această măsură a fost motivată prin arestarea în două rânduri în mai 2012 a lui Aleksei Navalnîi pentru a se prezenta la procesul împotriva celor care au participat la o manifestaţie politică în mai 2012 şi la un ”protest static”, fără a cere aprobare din partea autorităţilor.

Arestul la domiciliu a fost prelungit de mai multe ori şi a durat zece luni.

Militantul anticorupţie (42 de ani), care a trebuit să poarte o brăţară electronică, a avut interdicţia de a vorbi cu alte persoane decât rudele sale şi avocaţii săi, să trimită şi să primească scrisori, să comunice prin internet sau prin alte media. Măsurile privind comunicarea sa şi declaraţiile publice au fost relaxate în august şi în octombrie 2014.

În ianuarie 2015, Navalnîi a anunţat sfârşitului arestului la domiciliu în absenţa unei notificări în scris privind prelungirea acestuia în termenul prevăzut prin lege. El şi-a scos brăţara electronică şi a mers la biroul său fără a fi arestat sau pedepsit.

Navalnîi a depus o plângere la CEDO la 6 iunie 2014, considerând arestul său la domiciliu drept ”inutil şi arbitrar”. El a apreciat că ”măsurile luate împotriva lui au vizat să-l împiedice să-şi continue activităţile publice şi politice” şi că au fost motivate ”de considerente politice”.

Curtea a condamnat Rusia să-i achite opozantului rus 20.000 de euro drept daune morale.

Navalnîi a salutat decizia CEDO, despre care a spus că va avea ”consecinţe importante pentru toţi cei din Rusia care suferă în urma unor astfel de acţiuni arbitrare” din partea autorităţilor.

”Victorie!”, a reacţionat opozantul rus pe contul său din Istagram. ”Sunt convins că această decizie va avea consecinţe importante pentru toţi cei din Rusia care sunt supuşi în permanenţă unor astfel de acţiuni arbitrare”, a adăugat el.

În noiembrie, CEDO a condamnat deja Rusia pentru numeroasele arestări cu caracter ”politic” ale opozantului rus.

Militantul rus, avocat de profesie, a depus cinci plângeri la CEDO privind şapte arestări din partea poliţiei ruse între 2012 şi 2014, în cursul unor mitinguri politice împotriva guvernului.