Cine este Martin, polițistul german care a izbucnit în plâns când românii i-au mulțumit pentru ajutorul acordat la vot

Umilința la care a fost supusă diaspora duminică, în ziua votului, încă face valuri importante: se cer demisii, măsuri legislative, politicienii își dau la gioale, se caută vinovați, se pasează responsabilități, dar mai ales oamenii povestesc în continuare ce au îndurat și trimit imagini memorabile. Filmulețul românului Marius Șortan cu Martin, polițistul german din Munchen care izbucnește în lacrimi când românii îi mulțumesc pentru că i-a ajutat să voteze, a devenit viral și a stârnit curiozități cu privire la omul a cărui emoție a mai ridicat moralul celor umilți de propria țară.

O coadă cu mii de oameni s-a înşirat, pe tot parcursul zilei de duminică, la Munchen, acolo unde românii din landul Bavariei erau chemaţi să voteze pe 26 mai.

Poliţia a fost prezentă în zonă încă de dimineaţă, însă spre amiază, atât oamenii de la rând, cât şi poliţiştii germani au înţeles că nu va putea vota toată lumea. Aşa că agenţii le-au organizat un perimetru cu garduri, în speranţa că vor vota toţi cei din acest spaţiu amenajat. A fost momentul în care unul dintre poliţişti, un tânăr cu barbă și privire blândă, le-a vorbit la portavoce, într-o română aproximativă, dar caldă, pentru a-i linişti. Cu tot efortul și ajutorul autorităților germane, mii de oameni nu au putut să-și exprime votul pentru că sistemul electronic a fost blocat de la București, la închiderea oficială a alegerilor.

Au plecat frustrați de la fața locului, dar nu i-au uitat pe cei care i-au ajutat, mulțumind prin aplauze și urale în special acelui polițist vorbitor de română. Polițistul a izbucnit în lacrimi și a fost îmbrățișat de români. Marius Șotran, românul care a surprins momentul, povesteşte că Martin a fost toată ziua în zonă şi l-au simţit aproape de ei.

Pe polițist îl cheamă Martin şi s-a născut la Viscri, în judeţul Braşov, dar are cetăţenie germană.  A plecat cu familia în Germania pe când avea doar doi ani. Vorbeşte puţin româneşte, dar îşi va perfecţiona limba, pentru că s-a căsătorit cu o româncă din Viscri, o tânără pe care o cunoştea încă din copilărie, din vacanţele la bunici, în România, relatează siteul stirileprotv.ro.

Duminică seara, Martin a fost impresionat când a văzut cum alegătorii aflaţi în perimetrul încăpător făcut de poliţie, stau câte o jumătate de zi, aşteptând să le vină rândul. Puţin după ora 21.00, ora Germaniei, au fost anunţaţi însă că sistemul electronic al secţiei de votare a fost blocat din România, şi votul se opreşte. Oamenii au plecat nemulţumiţi, dar fără scandal şi au mulţumit poliţiei.i-au dat lacrimile în acest moment şi câţiva români l-au îmbrăţişat.

Imaginile cu Martin plângând au fost postate şi pe pagina de Facebook a poliţiei bavareze şi au făcut înconjurul Germaniei.