Ciolacu, declarație stupefiantă despre tâlhărirea a doua jurnaliste în sediul PSD: ”Incidentul minor s-a rezolvat pe cale amiabilă. Nu s-a ajuns la Poliție”. Acoperiți o hoție, domnule președinte interimar al PSD?

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a catalogat drept "incident minor” faptul că două jurnaliste au constatat că banii din portofele le-au fost furaţi chiar în sediul partidului pe care-l conduce.

„Am înţeles că incidentul cu portofelele s-a rezolvat pe cale amiabilă. Un incident minor. Nu s-a ajuns la poliţie, nu s-a ajuns la nimic”, a declarat, joi, Marcel Ciolacu, potrivit Mediafax.

Declaraţiile lui Marcel Ciolacu au fost făcute la câteva ore după ce două jurnaliste au constatat că le-au dispărut banii din genţile lăsate în centrul de presă al PSD.

”Am ajuns la 9 la sediul PSD, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi las geanta pe un scaun în sala de presă. După aceea am stat numai afară, la toate declaraţiile celor din PSD. După ce a început şedinţa, m-am întors în sala de presă. Mădălina a spus că nu îşi găseşte banii, iar după câteva minute mi-am verificat şi eu portofelul, cu intenţia de a vedea dacă am cardurile la locul lor. Aveam 100 de euro în portofel, cardurile şi nişte monede. Când m-am uitat, lipseau cei 100 de euro”, a relatat una dintre cele două reportere.

Prima jurnalista care a descoperit că îi lipsesc banii este Mădălina Mihalache (Antena 3), aceasta scriind următoarele pe Facebook:

„Sunt jurnalist acreditat pe PSD de şapte ani, timp în care am fost de sute sau chiar mii de ori în sediul central. Sunt una dintre cele două jurnaliste cărora, astăzi, le-au dispărut bani din portofel. Un fapt care nu s-a mai întâmplat niciodată şi pe care nu-l vedeam vreodată subiect de presă. Genţile au fost în centrul de presă, acolo unde stau cameramanii, reporterii şi băieţii de la tehnic. Singura care mai putea să treacă pe-acolo în cele două ore care au trecut până ne-am dat seama este femeia de serviciu, şi ea angajată de vreo nouă ani. O doamnă care strânge mereu în urma noastră (unii dintre noi chiar nu suntem cei mai civilizaţi oameni).

Văd o isterie pe Facebook şi în presă care, de data asta, este total nejustificată. Şi nu cred că pot fi acuzată ca am menajat vreodată acest partid şi că nu mi-am făcut meseria cu imparţialitate, indiferent unde am lucrat. Cred că şi hate-ul, chiar şi pe reţelele de socializare, trebuie argumentat şi întemeiat, mai ales când e propagat de oameni de presă, foşti şi actuali politicieni şi demnitari”, a scris Mihalache pe Facebook.

Informat despre incident, ofiţerul de presă al PSD a precizat că nu există camere de supraveghere în sala de presă, aşa că făptaşul nu poate fi identificat. Cele două jurnaliste au fost însă asigurate că PSD va suporta paguba suferită.

Poliţia Capitalei a anunţat că nu a fost formulată prin sistemul 112 vreo sesizare cu privire la cele două furturi şi că nimeni nu a depus plângere.