Clanurile care căpușează Taromul. Cine sunt membrii „clanului Căpitan” la care e afiliat și pilotul Dobrovolschi, combinat amoros în trecut cu o fostă directoare a companiei

Situația dezastruoasă de la Tarom este, vremelnic, în atenția opiniei publice „datorită” pesedistului Răzvan Cuc care, disperat să-și păstreze scaunul de ministru al Transporturilor, a comis un gest de o gravitate fără precedent, solicitând, potrivit fostei directoare a companiei, sabotarea unor zboruri în care se aflau parlamentari ai opoziției ce mergeau spre capitală pentru moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă.

Faptele denunțate de fosta directoare Mădălina Mezei au ajuns la DNA care cheamă, zilele astea, părțile implicate să depună mărturii despre cele întâmplate cu acea ocazie. Ce o mână însă în luptă pe doamna Mezei? Doar frustrarea pierderii funcției și o subită dorință de dreptate post-demitere? Sau or fi și alte interese de vreme ce, potrivit unor dezvăluiri care îți dau fiori, Mezei face parte dintr-un adevărat clan care huzurește de zeci de ani pe banii Tarom, companie de stat aproape de faliment: „clanul Căpitan”.

Nu mai e un secret însă pentru nimeni că Tarom este un loc cald, prietenos pentru multe pile și relații de partid sau ale angajaților influenți. Redresarea pare dificilă în condițiile unei politizări agresive, dar și ale intereselor unora dintre angajați cărora le convin de minune ambiguitățile din care au numai de profitat, profesional sau material. Poveștile despre clanul Căpitan, cunoscute de tot Taromul, după cum mi-a confirmat o sursă, pot face însă obiectul multor dosare penalr...dacă ar avea cine să le mai facă...Dezvăluirile au apărut, luni, pe siteul sursazilei.ro.

Clanul este format din tatăl doamnei Mezei, Gabriel Căpitan, fratele acesteia, Șerban Căpitan, vărul Florin Căpitan și soțul Laurențiu Mezei, membru PNL. La acest clan este afiliat, conform sursazilei.ro, și pilotul Emil Dobrovolschi, soțul purtătoarei de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi.

Fost mecanic de bord la Tarom, tata Gabriel Căpitan a deținut câțiva ani funcția de consilier al ministrului transporturilor în timpul guvernării PSD de după 1990 – consilier pentru relaţia cu sindicatele. Fiul, Şerban Căpitan, a fost angajat la Tarom datorită poziției tatălui şi a fost împins mereu „peste rând”. A ajuns comandant pe ATR cu ajutorul lui Emil Dobrovolschi, la presiunile tatălui, şi apoi a fost trimis la Airbus 318 tot cu sprijinul lui Dobrovolschi care l-a făcut şi acolo comandant „peste rând” şi de curând şi instructor. El a declarat în fata piloţilor reuniţi la o şedinţă sindicală, acum două săptămâni, că sora sa rămâne şefă, dacă pică guvernul la moțiune şi dacă vine PNL în loc. Vărul Florin Căpitan este angajat la Departamentul de Securitate al Tarom, având astfel informații despre tot personalul companiei.

Soțul Mădălinei Mezei, Laurențiu, este membru PNL, susținut de PNL şi a fost angajat în Tarom de către socrul său iniţial în poziția de reprezentant Tarom la Amsterdam, împreună cu soția. Acolo s-au ocupat de cazarea și serviciile pentru piloții de la Tarom, dar au fost mutați disciplinar la Roma din cauza unor „inginerii” cu agenția de turism a familiei (Scorpio Travel). Este notoriu scandalul pasagerilor abandonați de Mezei în cazul defectării aeronavei, când fostul director Eugen Davidoiu a declarat public că i-a cerut demisia. Penelistul Laurențiu a scăpat însă cu ajutorul socrului, iar Davidoiu a fost înlăturat.

Surse din cadrul Tarom au mai dezvăluit că Mezei a luat o serie de măsuri păguboase pentru companie, prin care s-ar fi urmărit, de fapt, înlocuirea flotei Tarom cu Airbus, manevră în care intervine și pilotul Dobrovolschi, mai scrie sursazilei.ro. Cuc nu ar fi fost informat despre măsurile lui Mezei, iar când i s-a ciripit despre ele, a ales să-i ceară acea mârșăvie cu oprirea aeronavelor, cerere pe care fosta directoare s-a temut s-o satisfacă, cel mai probabil, din cauza gravelor implicații penale, dar și a simpatiilor liberale evidente.

Dobrovolschi nu ar fi la prima încercare de a schimba flota Tarom pe Airbus. În mandatul Ruxandrei Brutaru, al cărei iubit a fost, Dobrovolschi, pe atunci director de zbor, se arangajase să dea Boeingurile 737 seria 300 companiei Blue Air, gratis, pentru a le înlocui cu 4 aparate Airbus 320, în leasing, printr-o companie de fațadă. Totul se întâmpla în timpul guvernării PDL, Ruxandra Brutaru fiind fina lui Traian Băsescu. Dezvăluirile despre „clanul Căpitan” le puteți citi integral AICI.

Seara trecută la Digi24, în emisiunea moderată de Cosmin Prelipceanu, a intervenit un pilot, prezentat ca vechi angajat și fin cunoscător al situației din cadrul companiei. Și moderatorul, și invitatul său, jurnalistul Ion M. Ioniță, au asistat uluiți însă la o pledoarie pro Cuc, pilotul aberând că ministrul ar fi avut voie să consulte listele cu pasageri, fără să încalce legea UE privind protecția datelor cu caracter personal, pentru că ar exista un protocol încheiat între companie și Parlament, respectiv, președinție. Nu a fost capabil să lămurească ce l-ar fi putut determina pe ministru să aibă, legal, o astfel de doleanță la miez de noapte, dar a dezvăluit fără să vrea slugărnicia revoltătoare din cadrul companiei: politicienii se bucură de un statut privilegiat, ajungându-se chiar în situații în care pasageri au fost „rugați” să renunțe la zbor în favoarea unor parlamentari nesimțiți care s-au îmbarcat fără rezervare.

Ulterior, un fost angajat mi-a dezvăluit și alte câteva aspecte sumbre din sânul Tarom, cunoscute de toți cei conectați cu compania și care fac ca, cel puțin pentru moment, redresarea sau profitul să fie simple utopii în condiții de cancer generalizat:

-         Compania deține 23 de aeronave, iar numărul salariaților este de aproximativ 2000.

-         La agențiile de bilete din Amsterdam sau Bruxelles sunt trimise, pe salarii babane, amantele din companie în condițiile în care cele mai multe companii fac azi rezervări online.

-         Nouă milioane  de euro sunt plătite anual către firma de catering care are contract cu Tarom de zeci de ani. Fostul director Davidoiu reușise să negocieze până la un milion de euro. A fost îndepărtat de fostul premier psd Mihai Tudose, iar contractul cu firma de catering a rămas tot la 9 milioane de euro.