Corabia lui Dragnea se scufundă. Încă un deputat și-a dat DEMISIA din PSD


Corabia lui Dragnea se scufundă. Încă un deputat și-a dat DEMISIA din PSD

PSD primește o nouă lovitură. După ce Mihai Tudose, Georgian Pop, Oana Silviu Vlăduca au ales să plece la Pro România, partidul lui Victor Ponta, un nou deputat și-a dat demisia din PSD, iar momentan va fi deputat neafiliat. Concret, este vorba despre Alexandru Andrei care acuză felul în care a fost condusă filiala din care făcea parte, PSD Giurgiu. 

Redăm postarea integrală a deputatului PSD Alexandru Andrei:

"Astăzi, 11 februarie, am anunțat oficial conducerii Camerei Deputaților decizia de a părăsi grupul parlamentar PSD, devenind, astfel, deputat neafiliat.
Nu a fost deloc o decizie ușoară, însă a fost o decizie necesară, dictată de cursul pe care l-a luat, în ultimii doi ani, politica dusă de PSD Giurgiu.
O politică dominată de interese personale și de grup - în detrimentul celor ale alegătorilor -, de trădări și jocuri ”la două capete”, de marginalizare a celor care nu erau de acord cu direcția în care se îndrepta PSD Giurgiu…
În aceste condiții, am decis că este timpul să mă ”rup” de acest tip de politică, pe care nu o voi accepta niciodată și să rămân deputat neafiliat, urmărind, în toată activitatea mea de parlamentar, să apăr interesele alegătorilor giurgiuveni", a scris Alexandru Andrei pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.